“Basarab Speech Day”, proiectul organizat de către Consiliul Școlar al Elevilor, continuă cu a doua ediție ce l-a avut invitat pe realizatorul emisiunii iLikeIT, de la Știrile ProTV, George Buhnici.
George, ...
Cred că mai multe persoane s-au plictisit de metoda clasică de învățat, nu numai eu. Să ai o carte în brațe, din care să citești și după fiecare pagină să caști, parcă nu este tocmai cea mai distractivă modalit...
Astăzi, 10 martie 2017, am avut onoarea de a-l avea în Colegiul Naţional „Matei Basarab” pe unul dintre cei mai iubiți artiști din Romania, Tudor Chirilă, care a deschis proiectul Consiliului Școlar al El...
Duminică, 27.11.2016, în Club Boa, a avut loc evenimentul mult aşteptat de bobocei şi nu numai. Să nu uităm faptul că anul trecut nu s-a putut organiza. Aşadar, cu această ocazie, am avut şansa să dăm un ...
În cele aproape trei ore în care am avut privilegiul de a-l asculta pe Cristian Teișan vorbind despre manipulare şi nu numai, mi-am dat seama că acest curs în sine a fost un timp câştigat pentru mine.Pentru cei...
În urmă cu un an, BHM scria despre: „Tragedie în Colectiv” şi „Ignoranţa s-a sfârşit”. Deşi timpul a trecut, rănile au rămas în sufletele celor apropiaţi, pe când oamenii obişnuiţi au întors capul şi şi-au cont...
Şi în acest, an Festivalul Creative Fest a reprezentat trei zile şi trei nopţi de basm urban. Pe scena de la Romexpo, au urcat nume importante din muzica rock şi rap, din zona underground. Cu alte cuvinte, am a...
Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive, Proedus, ne-a încântat și în acest an prin organizarea unei competiții sportive ample, de la care elevii Colegiului Național “Matei Basarab” nu puteau lipsi: Festiv...