Anul acesta East European Comic Con a fost la sfârşitul lui mai, în weekend-ul 27-29. Pentru cei care nu ştiu, Comic Con este probabil cel mai important eveniment pentru toţi geeks din România şi nu numai. De ce? Deoarece au venit fani din diverse ţări, special pentru acest eveniment.
Totul a început vineri cu o conferinţă de presă. În cadrul acesteia, jurnaliştii şi redactorii au avut prilejul de a discuta cu actorii Mark Pellegrino, David Anders şi Daniel Portman. Înterviul cu aceștia va apărea în curând pe BHM.
În comic con-ul din acest an, primul lucru care se putea observa imediat ce intrai, era modul în care a fost gândit. În Romexpo, aria selectată a fost între pavilioanele C1-C5, astfel erai nevoit să ieşi afară când te duceai de la vânzători la gaming zone.
HBO-ul nu s-a sfiit să se implice. Aproape tot pavilionul C2 a fost destinat lor, fiind acolo Spoiler Wall (Hold the door, Hold the door, Hodor, Hodor…), tronu’ de tinichea , o hartă interactivă şi un loc unde ţi se făceau tatuaje. Acolo mai erau Cinema City, BCR şi Redbull. De asemenea, era un loc unde te puteai întâlni uşor cu cineva, în ciuda imensului spaţiu rezervat evenimentului.


În C1 erau toţi vânzătorii, locul unde se făceau poze cu actorii, aleea artiştilor şi un loc amenajat unde se putea juca boardgames.
Au venit magazine mai cunoscute ca: Redgoblin, Lex Shop, Kzinc și Manga Shop, distribuitori de comics românești, cum ar fi: Eat Comics, Supererou Comics şi Lex Comics, dar și unii mai puțin cunoscuți. Iar toți au avut de vândut o bucățică din rai, fie ele comics, action figures, tricouri etc. De pe aleea artiștilor am luat unul dintre cele mai frumoase postere pe care le-am văzut vreodată. Pot spune un singur lucru: Batman.
În C3 erau prezentate diferite paneluri, fie ele întâlniri cu actori, fie concursuri ori prezentări de grupuri, spre exemplu Star Wars România.
Acum urmează locul unde întreaga populație de geeks se putea întâlni, zona zero, C5 respectiv C4, Gaming, Gaming, Gaming. Am rămas șocat să mă întâlnesc cu „Nivelul 2” urmașul lui „Level”, o revistă care mi-a marcat viața, cu jocurile gratis şi review-urile creative. Lângă „Nivelul 2” erau standurile pentru Ubisoft, unde promovau jocul „The Division”, locuri unde gamerii se pot întâlni și juca, diferite scene și standuri cu echipamente. Am lăsat „Satul League of Legends” fiindcă nu prea am ce să spun despre el, calculatoare pentru a te juca, un magazin, un cosplay area, unde se poate vedea scutul lui Braum, făcut de Goblin Factory.


Ȋn C5 mai era și armata! Știu… ce „awesome”! Chiar armata. Puteai să încerci arme și să vorbești cu acei oameni curajoși, soldații.
Cosplay-ul a fost la ordinea zilei, your’s truly find the God damm Batman. Practic pentru acesta este comic con, să te simți bine. M-am plimbat în costumul acela până nu am mai putut, iar după aceea am ȋncercat niște Overwach. Am fost și pe scenă ca Batman și am participat la diferite concursuri. Important este că m-am distrat! Atât o să zic: merită încercat!

That Facebook ID is unauthorized for use, please go to Settings and add it.

About The Author

mm
Fost Corespondent "geek"

[Corespondent din Noiembrie 2015]

Related Posts