În perioada 1-8 martie, în holul Colegiului Naţional „Matei Basarab” există un stand cu mărţişoare oferite spre vânzare în scopuri caritabile. Ideea a pornit de la o activitate derulată în cadrul unui proiect regional, „Euroadolescent, Eurocetăţean”, în care este partener şi liceul nostru. În proiect sunt implicate doamnele profesoare Florentina Cristea-coordonator, Alexandra Burueană şi Irina Lemnean, precum şi elevii claselor a IX-a D, E şi a X-a I. Aceştia au confecţionat mai multe mărţişoare, la care s-au adăgat şi altele, donaţii personale, unele chiar bijuterii din argint. S-au gândit să le vândă pentru ca banii ştrânşi să fie donaţi unor copiii cu probleme. Au apelat în acest scop la cei doi dintre membrii YouthVoice din CNMB, Daniela Ghoerghe și Ștefania Vochim, care s-au oferit să-i ajute să le vândă alături de echipa formată. Astfel, cumpărând un mărţişor de la standul organizat în liceu, aveţi ocazia nu numai să faceţi o bucurie cuiva drag, dar şi unui copil necunoscut, întrucât toţi banii strânşi vor fi folosiţi pentru a face cadouri de Paşte  unor copii cu o situaţie mult mai puţin fericită decât a noastră. Ajutaţi-ne să le aducem un zâmbet pe faţă!

Promitem să revenim cu anunţuri despre suma strânsă şi, mai târziu, cu fotografii ale copiilor care s-au bucurat de darurile oferite prin contribuţia voastră. Vă mulţumim! Numai împreună putem face lucruri minunate!