În aer plutește miros de sărbatoare, de cozonaci şi de fericire, zâmbete și iubire. Moș Crăciun există! Moș Crăciun este în sufletul nostru, iar spiritul lui ne îndeamnă să fim mai buni. În această perioadă, încetăm a mai fi ignoranți și simțim nevoia să aducem bucurie. Să vă spun un secret: acest sentiment este prezent mereu, fie că e decembrie ori septembrie. Dar acum suntem cuprinși de această frenezie și încercăm să fim măcar pentru puțin timp un ajutor al Moșului.

     Ṣaptesprezece elevi cu inițiativă din liceul nostru s-au gândit și la surâsul unor copilași de la secția de hemodializă a spitalului Marie Curie. Aceștia au aflat micile dorințe ale prichindeilor și au inițiat campania de strângere de fonduri. Probabil deja pe la clasa voastră a trecut urna sau urmează să-și facă apariția. Haideți să fim pentru câteva clipe ajutoarele lui Moș Crăciun și să realizăm câteva visuri! Spre exemplu, G. are 11 anișori și-și dorește neapărato rochiță. D. este mare fan Smiley și a cerut un CD cu muzica lui. Sunt mici dorințe, simple, modeste, din inimă. Nu vor lucruri imense sau jucării exorbitante, unii așteaptă doar un trening mai grosuț sau un penar. Ele s-au născut din simplul fapt ca nu-și pot permite, deoarece tratamentele sunt foarte costisitoare şi de lungă durată.

    Urna se va mai plimba mâine şi luni, iar donații mai puteți lăsa spiridușilor Moșului, Daniela Gheorghe și Ștefania Vochin, de la clasa a XII-a G.

     Orice donație este binevenită! Fiecare leu contează! Gândiți-vă la chipurile fericite, pe care le vor avea, atunci când își vor deschide cadourile…doar imaginați-vă puțin!