L-am ajutat pe Cătălin! +fotografii

ptCata-1-2Vinerea trecută, pe 30 octombrie 2015, undeva în jurul orei 18 lumea începea să se strângă în sala de festivităţi a Colegiului Naţional “Matei Basarab”.

În spatele scenei era multă, multă agitaţie. Fiecare artist îşi repeta pentru ultima dată numărul. A mai trecut rapid încă jumătate de oră, iar spectacolul caritabil a început.

Este vorba de spectacolul caritabil pentru Cătălin! Un fost mateist, un chitarist de excepţie, un om care a înţeles ce înseamnă puterea în urma luptei cu cancerul. A învins, iar lucrurile începeau să îşi reia cursul normal, când, cu puţin timp în urmă, boala a recidivat. Cătălin a ajuns în Germania, la o clinică specializată, unde a aflat că va suferi nu mai puţin de două operaţii, operaţii costisitoare, în valoare de 43.000 de euro. Mateiștii, când au aflat vestea, nu au stat pe gânduri şi au pus la cale un spectacol în numai o săptămână. Astfel, am reuşit să strângem o parte importantă din suma totală.

Totul a început cu un discurs ţinut de un fost elev al liceului nostru, vechi prieten al lui Cătălin, urmând ca trupa de teatru să destindă atmosfera cu piesa “5 o’clock”, apoi, numere de dans, muzică şi gimnastică ritmică să ducă spectacolul spre reuşită!

În final, deşi motivul organizării spectacolului nu a fost tocmai unul fericit, publicul a reuşit să plece cu o stare plăcută şi cu zâmbetul pe buze.

Fotogafiile de la spectacol sunt aici!

About The Author

mm
Fost Redactor

[Activitate Nov 2015- Iul 2016]

Related Posts