de Henryk Sienkiewicz
Lectura este, pentru mine, un bun mod de a mă perfecționa în orice aspect al vieții, deoarece reprezintă o fundație, o bază, o piatră de temelie a oricărei activități psihice, un tipar ce ordonează și conduce, într-un anumit sens, întreaga panoplie de sentimente și idei a persoanei respective. Importanța lecturii este reflectată și de experiențele unor oameni ce au fost încântați și marcați profund de anumite cărți ce le-au influențat până și unele aspecte din viața cotidiană, capodopere (din punctul lor de vedere) pe care le consideră direct răspunzătoare pentru transformările de mai târziu.
Spre exemplificare, am fost puternic impresionat de opera scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz, laureat cu premiul Nobel în anul 1905, tocmai datorită acestei cărți numite “Quo vadis“.
Romanul cuprinde povestea fictivă a unui patrician roman, Vinicius, ce se îndrăgotește de Ligia, o captivă barbară, fiica unui rege decedat, care devenise fiica adoptivă a generalului Aulus Plautius. Crescută de soția acestuia, Pomponia Graecina în religia și morala creștină, ea respinge, inițial, iubirea epicurianului Marcus Vinicius, tânăr aflat sub influența parțial nefastă a scriitorului și unchiului său, Caius Petronius Arbiter, nobil roman ce era adept al filosofiei grecești sceptice și autorul romanului Satyricon. Acesta era și un curtean al împăratului nebun Nero care, de asemenea, era pătruns până în măduva oaselor de desfrâul adus și promovat de către eleni.
În calitate de ostatică, Ligia îi este dăruită nobilului Vinicius, dar reușește să scape și să se refugieze printre confrații ei creștini. În timpul în care a fost despărțit de Ligia, tânărul Marcus suferă niște schimbări în plan comportamental și moral. Deși o găsește în cele din urmă pe aleasa sa, el nu mai încearcă să o răpească, ci se convertește și el la creștinism, fiind botezat de către apostolul Petru.
Cu prilejul devastatorului incendiu din anul 64 d.Hr., Nero hotărăște să îi acuze pe adepții noii religii și îi condamnă la pedeapsa capitală. În arenele de gladiatori au loc “spectacole” în care apar creștinii ce sunt sacrificați în cele mai inimaginabile moduri. Ligia este luată și ea prizonieră și urma să fie sfâșiată de o fiară sălbatică, dar conaționalul și servitorul ei, Ursus, reușește să învingă animalul, iar împăratul, la rugămintea lui Petronius, o eliberează pe tânăra fată și pe salvatorul ei. Redată lui Vinicius, ea devine consoarta lui și pleacă amândoi în Sicilia, unde tânărul senator avea o proprietate.
Lipsit de priveliștea unei morți îngrozitoare și dornic de răzbunare, Nero îi ordonă lui Petronius să se sinucidă, iar acesta o face, nu înainte de a-i trimite o scrisoare în care lovește în veleitățile de artist ale tiranului și de a organiza un banchet fastuos prin care arăta că nu îi este teamă de opresorul său.
Cartea prezintă și sfârșitul martiric al apostolilor Petru și Pavel, precum și renașterea și răspândirea noii credințe în rândul populației defavorizate în primul rând, dar și al altor clase sociale. Finalul cărții surprinde pedeapsa divină pe care o primește tiranul împărat al Romei și are drept motto întrebarea retorică pe care i-o pune lui Petru discipolul său, Nazarius, după ce acesta decide să se întoarcă la Roma și să înfrunte pericolul: Quo vadis, domine?
Această operă m-a impresionat până și prin simplul fapt că propune, în plan filosofic, o societate bazată pe puterea moralizatoare a credinței, dar și deoarece înfățișează într-un stil deosebit anumite sentimente tipic umane ce pierd tot mai mult teren în zilele de azi. Așadar, mesajul cărții, așa cum l-am înțeles eu, este revenirea la normalitate și propagarea acesteia, precum și ghidarea după anumite standarde morale absolut necesare în conviețuirea socială (Imperiul Roman se afla într-un haos moral și social în acea perioadă, iar dovada că sistemele anarhice și lipsite de repere morale nu pot decât să se prăbușească, mai devreme sau mai târziu, este faptul că Roma a fost la un pas de a se dezintegra la sfârșitul domniei tiranice a lui Nero – vezi războiul civil din anul 69 d.Hr.). În caz contrar, lumea poate ajunge ca în vremea lui Nero, când, din cauza răului înrădăcinat în oameni, propovăduitorii dreptății sfârșeau sub colții leilor. Practic, simplitatea și sinceritatea sentimentelor valorează întotdeauna mai mult decât o cultură și o inteligență superioară, dar îmbinată cu unele tendințe malefice și imorale.
Buzatu Flavius
Clasa a X-a I