Migraţii în lumea contemporană

Joi, 4.02.2016, în CNMB, s-a desfăşurat o altă întrunire a cercului de istorie, organizată de domnul director adjunct, prof. Diţă Nicolae. De ce a fost un eveniment deosebit? Deoarece mi s-a părut o bună oportunitate de a afla lucruri noi, într-un mod non-formal, diferit de ceea ce învăţăm în mod obişnuit la şcoală. Tema discuţiei a fost migraţia şi, pentru ca lucrurile să devină mai antrenante, cei care au răspuns întrebărilor pe aceasta temă au fost doi invitaţi speciali, care ne-au împărtăşit din experienţa proprie. Personal, am ţinut mai mult să urmăresc decât să mă implic, pentru că elevii de la a X-a H au fost foarte interesaţi de subiect şi au pus întrebări celor doi invitaţi.

            Experienţa de imigrant român în Belgia

Primul invitat a fost Tudor Tim Ionescu, lector la Institutul de Studii Liberale. După o scurtă introducere despre ce înseamnă Parlamentul European şi Bruxelles-ul, a adus în discuţie primele sale impresii din punctul de vedere al unui adolescent de 16 ani care a ajuns în Belgia. Nu ştia limba şi s-a lovit de prejudecăţi: „Voi în România aveţi televizor?”

Dar aceste mici răutăţi nu l-au împiedicat, s-a ţinut tare şi a arătat că este la fel că toţi ceilalţi oameni. Prima dată când a ajuns în noua sa clasă şi a fost chemat să se prezinte s-a blocat. Presiunea socială a fost mare şi de multe ori s-a gândit să renunţe, dar şi-a dat seama că cel mai bine este să încerce. Etichetele sunt bune până la un anumit moment, în care trebuie să punem punct.

Întrebat despre părerea sa în legătură cu modul în care sunt văzuţi acum românii plecaţi în străinătate, a ţinut să menţioneze că există două categorii de români: cei care se integrează şi încearcă să deprindă lucruri de la noua comunitate şi cei care rămân doar în cercul restrâns de români şi nu doresc contact cu nativii, iar cea din urmă categorie are cel mai mult de pierdut. În prezent, xenofobia s-a dezvoltat foarte mult şi chiar Partidul de Extremă Dreaptă a luat amploare în Belgia.

„ Nu există paradis şi nu există iad. Nicăieri nu este perfect. Iluzia că în vest e mai bine este foarte falsă.”

Dar experienţa din Belgia nu a fost una izolată. Acesta a plecat, mai târziu, printr-o bursă Erasmus, un an la studii în Catalonia.   În ceea ce priveşte românii din Spania şi Italia şi „renumele” pe care şi l-au făcut din pricina infracținilor, ne-a explicat că numărul lor raportat la numărul românilor este normal, nicidecum  ceva ieşit din comun. Există oameni şi oameni.

Unde se află Mauritania?

Domnul Mahmoud N’Gaide, cel de-al doilea invitat, ne-a adus perspectiva unui străin venit în România. Acesta a venit iniţial la studii, dar a hotărât să rămână. A ajuns în 1993, cu o bursă, iar primul contact pur românesc a fost la aeroportul Otopeni. De acolo s-a gândit să se întoarcă, ne-a mărturisit acesta râzând. De ce? Deoarece poliţia de frontieră nu înţelegea că Ambasada României nu i-a spus că are nevoie de vreo viză. Atunci şi-a mai adus aminte de momentul în care a păşit în Ambasada României din Mauritania. Chiar dacă trecuseră ceva ani de la comunism, peste tot se aflau poze ale dictatorului. Venit acasă a întrebat: „Dar scriitorul Nicolae Ceauşescu cine e?”.

A urmat Facultatea de Medicină, însă după un an de practică a renunţat. Nu putea încălca jurământul lui Hippocrate şi a ales să se reprofileze. În prezent, este manager într-o companie privată. Putea să se întoarcă în ţara natală, dar n-a făcut-o. Putea alege altă ţară, dar n-a făcut-o. I-a fost şi îi este bine în România. Probleme au existat însă. Cele mai multe ţin de mentalitate, dar trebuie să fii tare, să alegi şi să te detaşezi de anumite obiceiuri. Acesta consideră că cel mai important este ceea ce familia te învaţă şi mai apoi şcoala.

Odată, cineva l-a întrebat de ce locuieşte în România şi dacă nu îi este rău. I-a răspuns: „Sunt în România de peste 20 de ani. Dacă tot mă duc, înseamnă că mi-e bine.”

Apoi discuţia s-a îndreptat în altă direcţie, la felul cum consideră că sunt românii, la rasism şi la anumite preconcepţii. Pentru acesta, diferenţa dintre femei şi bărbaţi ţine doar de fizic, căci din punct de vedere intelectual suntem egali. Nu înţelege de ce îi punem pe toţi într-o singură oală. Dacă un om îţi face un rău şi este dintr-o anumită etnie, acest lucru nu înseamnă că toţi sunt la fel. Izolarea şi respingerea, care duc la marginalizare, sunt cele mai rele lucruri. Fiecare ţară are un lucru care te ajută.

Am învăţat multe din experienţele acestor doi oameni şi a fost o plăcere să-i aud povestind. Domnul Mahmoud N’Gaide mi se pare un model demn de urmat.