Interviu cu David Magicianul și echipa

Tiktokul românesc este, probabil, unul dintre cele mai haotice locuri ale internetului. Printre video-urile diverse, fie de dans, muzică, sau de comedie, un grup de băieți s-a remarcat, și a luat cu asalt internetul. De la ”Handicapat Battle” până la ”Corul Melodia” și ”Ochii de după copac”, David a reușit să își creeze un cult following de persoane care le apreciază skit-urile. Impreună cu prietenii lui și prin simțul lor unic al umorului, s-au dezvoltat într-un ritm destul de rapid, întrecând în numere mulți alți tiktokeri români.

     Am avut plăcerea de a sta de vorbă cu David și echipa lui: Marcu Sticlă, care se remarcă ușor prin cagula neagră și ochelarii de soare, Skypy, Dinu și Ionuț, despre magia care se petrece în spatele camerei.

     În primul rând, vrem să vă întrebăm, cum ați început?

    David: ”Păi, eu de mult timp îmi doream să fiu tiktoker, cam de când a apărut aplicația, și mă gândeam tot timpul ce aș putea să postez. M-am gândit să incerc trend-uri, dar până la urmă nu găseam ceva original. Am mai crescut, iar acum 4-5 luni eram sigur că voiam să ma apuc de acest lucru. Am stat o zi întreagă, gândindu-mă ce aș putea face. În final, mi-am dorit să combin amuzamentul cu  o chestie pe care s-o fac în așa fel încât oamenii care mă urmăresc pe mine să aibă șansa să se și vadă. Ideea originală fusese să fac niște licitații pe tiktok, amuzante și idioate, de exemplu un burete, făcând-o cât mai amuzant. A mers ceva timp, ajungand la aproape 3000 de urmăritori.

     Am observat că îmi veneau din ce în ce mai multe idei, altele față de cele cu licitații. Prima a fost cea cu ”Handicapat Battle”. Atunci am văzut numere, iar scenariile mergeau super bine. Tot în acel moment mi-a venit idea cu ”David Magicianul”, pentru că văzusem un videoclip de acum 14 ani, cu un tip care îl imită pe David Blaine.” (Video-urile le puteți găsi pe youtube, și sunt ”old but gold”, iar faptul ca totul este filmat într-un singur take este legendar.) ”Mi s-a părut incredibil, iar primele doua sketch-uri au fost adaptate de la el, dar apoi am decis să duc ideea mai departe și să fiu eu David Magicianul. Dorindu-mi să fac o serie, mi-a venit ideea și pentru David Ernest (Ochii de după copac).”

     Cum ați ajuns să vă strangeți pentru a filma aceste skit-uri?

     David:”Am trecut printr-o perioadă când am pierdut mulți prieteni din liceu, și mai rămăsesem prieten cu Necty, Dinu, Raman (Ingerul). Aveam nevoie de oameni pentru filmări, așa că l-am rugat pe Raman să aducă oameni. Le-am spus planul meu pentru canal, iar ei au fost de acord cu ”termenii si conditiile”.”

     Când ați observant feedback-ul pozitiv de la oameni?

    David: ”După primele videoclipuri cu David Ernest și David Magicianul, lumea mă recunoștea pe stradă, dar prima dată a fost recunoscută mașina din video-urile noastre, un Logan cu stickere cu Fast and Furious.”

     Cum reușiți să filmați în public?

     David: ”Un fost prieten de al meu îmi spunea ca nu voi mai vedea acei oameni niciodată, deci pot să fac ce vreau, fără rușine.”

     Vă gândiți că puteți face o carieră din asta?

    David: ”Da, clar! M-am gândit mult la chestia asta, iar eu sunt un mare fan Selly. Selly mi se pare că este o persoană incredibil de inteligentă, și mă supără ca oamenii nu văd asta la el. Este o muncă incredibil de mare în spate, pe care nici eu nu o știam înainte. De la un simplu influencer, a ajuns să facă filme, lucruri la care nici eu nu mă pot gândi în acest moment, este mult de muncă. Intenționez să mă mut pe youtube în viitor, întrucât Tiktokul este foarte strict, mai ales în România, și îmi doresc ca echipa mea să nu fie știută numai în relație cu mine, ci să aibă propriul drum, propria carieră.”

     Ionuț Bogdan: ”Depinde, dacă voi găsi o nișă pe care să mă duc. Momentan îl susțin prietenește, ne distrăm și ajutăm reciproc, și după vom vedea, individual, dacă găsim ceva ce ne place.”

     Skypy: ”Eu 100% doar îl voi ajuta pe David, pentru că mi-am ales deja drumul pe care vreau sa merg. Când mă duc la filmări, este ca o ședință de terapie, un videoclip poate dura și trei ore pentru că nu ne putem opri din râs. Mai și greșim, dar râdem de greșelile noastre.”

     Marcu Sticlă: ”Eu, de exemplu, am decis că și eu vreau să-mi fac o carieră pe tiktok, si apoi pe youtube. Scopul meu este să fiu cât mai autentic posibil și să văd până unde mă va duce imaginația. Am văzut că acest personaj prinde, dar îmi voi dezvălui identitatea mai târziu în carieră.”

     Dinu: ”Momentan, îmi termin studiile și după voi vedea ce fac mai departe.”

     Cine vă inspiră pe voi în ceea ce faceți?

     David: ”Este o întrebare destul de grea, probabil Selly pentru mine, doar că atunci când vine vorba de script-uri, și de ideologia și mesajul din spatele lor, idolul meu este fratele meu pe care îl iubesc incredibil de mult. De fiecare dată când m-am lăsat dus de valul numerelor, el mereu a fost acolo să-mi reamintească de principiile pe care mi le-am impus.”

     Care este seria voastră preferată pe care ați filmat-o până acum?

     Ionuț Bogdan: ”Cred că David Magicianul este seria cea mai amuzantă, care a prins cel mai bine.”

     La acest moment în interviu ne-am executat propriul nostru truc de magie și le-am oferit un borcan de unt de arahide pentru Necty, care din păcate nu a putut fi prezent.

     David: ”Ideile și scenariul le scriu eu, dar Necty, având în vedere că împărtășim aceeași proiecție a imaginației și același umor idiot, știe exact cum să editeze. El editează toate videoclipurile, face toate sunetele de pe fundal, mai bine decât oricine. Sunt perfecte și omul este incredibil de talentat. Iar Marian, cameraman-ul nostru, filmează absolut totul, înțelege exact cum trebuie să filmeze. Este mult mai greu decât pare și nimeni nu o face ca el.”

     Cum scrieți scenariile?

     David: ”Eu scriu toate scenariile, dar la filmări ajungem să și improvizăm, pentru că nu ne putem ține de tot script-ul, ar fi robotic, n-ar ieși normal. Toată viața m-am uitat la actori, la filme. Când m-am apucat de acest lucru, mi-a venit natural.”

     Cum ați ajuns să colaborați cu Marko Glass?

     David: ”Noi mereu adăugam chestii în video-uri și tiktok-ul cu concert Marko Glass nu a fost în plan. Atunci când urma să filmâm primul video cu David Ernest, Marcu Sticlă a venit cu o cagulă și Necty a observat că seamănă cu Marko Glass. Toată ideea a fost a lui. Am pus o boxă și spuneam că e concert Marko Glass în parcare. I-am arătat versurile de la ”Savana”, dar când am început să filmăm, a stâlcit fiecare vers, și a ieșit nespus de amuzant. Marko Glass ne-a dat apoi mesaj și ne-a întrebat de unde suntem. I s-a părut foarte amuzant, așa că i-am trimis scenariul pentru trei tiktokuri și am ajuns să colaborăm.”

     Cu cine vreți să colaborați pe viitor? La cine țintiți?

     David: ”La Selly sau Dorian Popa. Îi ador, dar suntem deschiși la oricine.”

     Ați primit comentarii sau mesaje de hate?

     David: ”Până acum am numărat trei mesaje. Ideea e că eu mă bazez pe un lucru în viață: dacă un om îți spune ceva personal în față, și te atacă unde te doare pe tine cel mai tare, acel lucru nu ți se aplică, este doar o proiecție a ceea ce simte omul ăla despre el în sinea lui. Din păcate, sunt oameni care își varsă nervii pe toți ceilalți, dar noi nu ar trebui să le luăm niciodată personal.”

     Cu ce vă ocupați? Ce hobby-uri aveți?

     David: ”Sunt freelancer, dar mie îmi place să cant, vreau să mă apuc și de canto, ca poate în viitor să fac o carieră secundară din asta. Cânt absolut tot timpul și câteodată îi enervez cu chestia asta.”

     Ionuț Bogdan: ”Uneori e chiar impresionant. Când facem ”Corul Melodia” și cântăm la mișto, vine David care chiar cântă bine și ne pune într-o lumină proastă.”

     Cum este procesul de filmare?

     Ionuț Bogdan: ”Ne este greu să filmăm din prima, dar este și amuzant, pentru că ne place ceea ce facem.”

     David: ”După 6 ore de filmat, da, obosim foarte tare și atunci nu mai e așa amuzant. Sâmbătă seara, mă apuc să scriu scenariile, iar duminica filmăm de la ora două până seara, cât putem.”

     În ultimul rând, ce sfaturi aveți pentru cei ce vor să vă urmeze drumul?

     Skypy: ”Să facă ceva mai original.”

     David: ”Cel mai important lucru este, în primul rând, originalitatea, dar chiar dacă ești original, trebuie să ai, când vine vorba de tiktok, primele trei secunde. Aș recomanda oamenilor să nu mai fie atât de manipulați de social media, și chiar dacă sunt creator de conținut, consider că nu ar trebui să petrecem atâta timp pe tiktok, ci să ne vedem de viață, să ieșim în aer liber, deoarece creierul va asimila mai bine totul. Când vine vorba de idei, privește-ți gândurile prin subconștientul tău plecând de la o idee principală, nu le judeca, și toate răspunsurile vor veni în absolut orice.”

     Este mai rar să întâlnești creatori de conținut care fac totul din pură pasiune. David, Skypy, Marcu, Dinu și Ionuț sunt niște oameni excepțional de talentați și dedicați, și a fost plăcerea mea să vorbesc cu ei despre ceea ce fac. Își merită toți urmăritorii și toată faima, dar mai ales merită atenția ta, la @davidnioan pe tiktok.