Încă din ianuarie putem începe să ne gândim la tendințele modei de primăvară, pentru că, după cum știm deja din anii trecuți, timpul zboară repede și în domeniul modei nu e niciodată un lucru rău să fii cu un pas înaintea lui.
Din fericire pentru noi, industria modei este întotdeauna pregătită, podiumurile prezentărilor de modă au prognozat încă din septembrie noile tendințe din sezonul primăvară-vară 2023.
Sunteți pregătiți să aflați câteva dintre trendurile ce vor domina primăvara anului 2023? Să începem!
1. Sheer clothing – așa-zisele țesături transparente care au apărut deja de câteva sezoane, dar care de abia acum ajung la momentul lor de glorie. Îmbrăcămintea aceasta își face drum de pe covorul roșu – unde celebrități precum Cher și Rihanna au purtat astfel de piese vestimentare – până la stilul stradal. Se poartă de la suprapunerea peste rochii, până la purtat peste costume de baie sau peste lenjerie.
2. Shine for the daytime – cu toții cunoaștem trendul cu paietele, aplicate pentru a scoate o piesă din anonimat. Ei bine, anul acesta, designerii au găsit o alternativă. Se pot găsi rochii, fuste, pantaloni și bluze din paiete, fiecare piesă separată putând fi astfel folosită pentru a ieși cu ușurință în evidență. Această tendință propune toate nuanțele metalice (auriu, bronz, aur roz etc), dar multe dintre vedete înclină spre argintiu.
3. Cargo pants – pantalonii pe care – sunt sigură – fiecare dintre noi, dacă nu îi deține, i-a văzut măcar o dată purtați de cineva. Dar nu sunt acei pantaloni cargo pe care îi știm, aceștia se întorc în tendințe mai colorați și mai strălucitori ca niciodată, ieșind din zona basic de kaki și bej.
4. Maxi skirts – ca un răspuns la fustele mini de anul trecut, fustele lungi, considerate mai practice și care arată bine în combinații cu multe alte piese vestimentare. Așadar puteţi arăta bine cu minim de efort.
5. Cobalt blue – Fuchsia a fost, fără îndoială, culoarea anului 2022 (mulțumită, desigur, domnului Pierpaolo Piccioli, care a lansat tendința în martie la vitrina Valentino AW22), dar pentru anul acesta o altă nuanță vibrantă de albastru intră în centrul atenției. A trecut ceva timp de când albastrul cobalt a fost în topul tendințelor modei, iar revenirea lui este una binevenită. Purtată pentru orice piesă vestimentară, de la rochii la jachete, fuste și chiar cizme, veți face o alegere bună să adoptați această tendință înainte ca inevitabil să ajungem la saturație și să ne întoarcem din nou la garderobă noastră neutră.
6. Full on fringing – Franjuri, desigur, nu este nimic nou, dar prezența acestui accent de design în piesele vestimentare va crește în sezonul următor. Și va crește considerabil. De la „manșete” cu franjuri, care încep de la cot, până la rochii cu franjuri, genți cu franjuri, în general orice are franjuri ar trebui să ne intereseze în sezonul viitor.
Acestea sunt câteva din tendințele preconizate pentru anul acesta, așadar fiți primii care apăreți în aceste piese vestimentare, întorcând astfel chiar și privirile celor neinteresați de modă.