Corona virus, pe numele său Covid-19… deja nu cred că mai e ceva de zis, știind că fiecare avem propriul tablou ce apare, poate modificat, poate ciopârțit, poate neatins, la pronunțarea acestor cuvinte. Deci n-are rost să vin cu-n început subiectiv, însă e minunat, nu-i așa? Doar gândiți-vă! De câte ori veți mai avea șansa să trăiți sau să fiți martorii unei asemenea circumstanțe, unei asemenea pandemii? Când veți mai fi vreodată în auto-izolare, forțați nu de părinți, nici de rude, ci de poliție și guvern, că altfel vă treziți cu găuri în buzunare de vi le amintiți toată viața?

                Cel mai probabil niciodată, corect? Adică să sperăm. Atunci trebuie să ne amintim de perioada aceasta, să o povestim. Așa că ne-am gândit… ce-ar fi mai bun, la nivel colectiv, decât un articol-arhivă, care să ne amintească și nouă, și celor care nu au trecut prin acest punct, de Corona Virus?

               Astfel vi se prezintă diferite perspective și trăiri ale acestei perioade.

  • Andreea Gavrila, clasa a 12-a

                “Andreea Gavrilă. Fiică. Soră mai mare. Mateistă. Realistă. Câteva cuvinte care mă definesc în momentul acesta. Sunt elevă în clasa a 12-a, mă pregătesc pentru examenul de Bacalaureat și pentru admiterea la Univerisatea Politehnica.

Ca orice elev, am profitat de primele zile libere pentru a lua o pauză de la toată agitația rutinei unui senior de liceu prins între temele pentru școală și meditațiile în particular. Am lăsat grijile deoparte și mi-am luat bicicleta. Bucurându-mă de plimbare, de cântecele păsărelelor, de căldura soarelui, am reușit să îmi pun ordine în gânduri și să mă regăsesc. M-am hotărât cu înverșunare că trebuie să fac din timpul ce urmează un prieten, și nu un dușman, că trebuie să-l valorific, pentru a-mi atinge scopurile. Școala s-a amânat, însă nu și visele mele pentru viitor!

Astăzi voi găti, împreuna cu bunica mea, un tort pentru a-mi sărbători cea de a 19-a aniversare! Am stabilit că e cel mai bine să îl pregătim noi în casă, având în vedere situația creată de pandemie. Nu am mai stat pe gânduri și am căutat pe internet fel și fel de rețete, pentru ca tortul să iasă pe măsura așteptărilor mele! Pregătesc și o mică petrecere online, ca să mă pot vedea și distra cu prietenii apropiați și cu familia mea care, din păcate este în București.

Însă acum, după această experiență, am învățat să apreciez lucrurile mărunte, lucrurile care treceau neobservate înainte, mi-am dat seama cât de importante sunt minutele cu cea mai bună prietenă la cafea sau serile de duminică petrecute cu părinții, în care jucam Rummy. Am realizat cât de mult țin la unele persoane, că ar trebui să le spun mai des asta și am descoperit cine mă caută doar în anumite cazuri.

Într-un final, această distanțare socială mi-a adus mai aproape persoanele cu adevarat importante pentru mine, mi-a arătat că trebuie să prețuiesc mai mult fiecare moment și să mă bucur de viață în fiecare zi.”

  • Clara Pleșea, clasa a 9-a.

               ” Nu pot să zic că a fost atât de plictisitoare carantina pe cât spune toată lumea. Pe mine m-a  ajutat destul de mult. Am petrecut timp cu mine și cu gândurile mele. Am descoperit chestii noi despre mine, despre pasiunile mele: de la muzică, desen, până la citit și efectiv trăsături morale. Pot spune că a fost un fel de meditație ca să mă descopăr și să mă cunosc mai bine. Drept dovadă, cred că mi-am dat seama ce aș vrea să mă fac când cresc, o întrebare care mă bântuia de foarte mult timp. Toată perioada aceasta a fost ca o pauză de la agitația de zi cu zi.

                În concluzie aș zice că experiența aceasta pentru mine a fost una plăcută și relaxată, în ciuda faptului că am stat separataă de prieteni și de multe persoane apropiate. Dar întotdeauna este bine-venită și o chestie de genul. ”

  • Bianca Paisu, clasa a 10-a

                 “Ca să scap de plictiseală, am început să încerc toate lucrurile posibile. În primele zile am bătut niște piuneze în perete ca să îmi agăț șepcile. După o saptamana și ceva, mi-am făcut un poster cu toate coperțile de la albumele preferate și l-am pus și pe acela pe perete. Am ajuns chiar să încerc să fac tik tok-uri.”

  • Adina Iaciu, clasa a 10-a

                “Mă așteptam să fac mult mai multe lucruri folositoare în timpul în care am stat acasă, dar m-am înșelat. În schimb, am rupt Netflix-ul în două și am dezvoltat o pasiune pentru Neil Patrick Harris.”

  • Andreea Ionescu, clasa a 10-a

                 “Nu am simțit și făcut ceva extraordinar. Izolarea asta a fost de fapt un vis pe care îl am de câțiva ani. Cu mici întreruperi și întârzieri din programul pe care mi-l făceam, am reușit să fac tot ce mi-am dorit de mult timp. Dar din nou, nu a fost vreun sentiment deosebit și nici măcar nu am simțit că trebuie să mă adaptez la ceva. ”

  • Larisa Munteanu, clasa a 9-a

                ” După părerea mea, pandemia asta și tot ceea ce a venit odată cu ea a fost un lucru necesar pentru a ne trezi. Eram atât de obișnuiți cu lucrurile din jurul nostru, încât am ajuns să nu mai apreciem nimic. Nu mai apreciam la fel de mult prezența prietenilor, nu ne mai bucuram de un apus colorat, de o ieșire în parc, de mângâierea unor raze de soare… Carantina a fost ca un mic șoc și pe mine, cel puțin m-a băgat într-o stare deprimantă, combinată cu plictiseală, la început. Ajunsesem să nu mai suport nici uitatul la seriale, nici să ascult muzică, nici măcar să dorm, mă saturasem de tot…apoi am descoperit noi alternative: m-am apucat de citit o mulțme de cărți (astfel descoperind o nouă pasiune) și de făcut sport, am început să mă axez pe sănătatea mea emoțională și să mă redescopăr. Acum la finalul carantinei, după ce am stat închisă cu propria-mi persoană, pot spune că am ajuns să mă cunosc mai bine,să descopăr ceea ce-mi place cu adevărat, să fac și ceea ce mă face fericită, de asemenea, am reflectat mult la oamenii din jurul meu și am făcut o oarecare selecție pentru că era necesar.

                 În concluzie, cred caceastă “pauză” ne-a făcut un bine tuturor! “

  • Grațiela Ion, (încă) clasa a 11-a

                 Corona virus a apărut neașteptat în veatza mea, așa cum bănuiesc că la fel a apărut și în a voastră. Și nu, nu voi spune că această perioadă mi-a plăcut, mi-a făcut bine… că am descoperit o nouă eu pasionată de cultură, de citit, ba mai mult: de gătit! (nu de alta, da mie îmi place numa’ să mănânc), o eu dornică de a-mi schimba stilul de veatză într-unul mai sănătos. Sport? Am avut niște tentative, da tot la sală parcă-i mai miștok. Nu-i așa? Adică pe bune acum, nu tu pozat, nu tu insta-story, nu tu defilat puțin printre masculii de p-acolo… nu mere’ așa, vă spun eu!

                 M-am tot uitat în jurul meu și am văzut vorbindu-se despre izolare. Emisiuni la „teveu” cu gagici și gagii vedete intrând în direct via Skype (nu, nu mi-au dat bani), da totuși vorbindu-ne de pe șezlongul din curte? Pe bune acum… asta se numește izolare la voi? Păi bată-v-ar norocu’ să vă bată pe ăștia care stați la curte măi, pentru că și deoarece la noi (ăștia de la bloc) izolarea asta s-a simțit complet altfel. Dea… până și nenea Vodafone (în cazul meu) o pus acolo în stânga sus „#StamAcasa” (fără diacritice, că era prea scump). Am înțeles măi, stăm acasă, nu-i nevoie să-mi reamintiți în fiecare zi a existenței mele. Iar declarațiile de presă… au fost un adevărat deliciu.

                 Sigur că am încercat să-mi umplu timpul, până când a venit ordinul de ministru care ne-a reamintit tuturor, elevi sau profesori, că școala s-a mutat online. Și tot încercând lucruri noi, precum „origami 3D swan tutorial step by step” (la care am capitulat destul de repede pentru că mă săturasem să tot împachetez hârtia pentru piesele alea științifico-fantastice de migăloase, bleah), cum să faci un mug cake (cu sau fără cuptor cu microunde hihi) sau challenge nebun: dieta militară, slăbește 4,5 kg în 7 zile… am ajuns la concluzia că Disney Channel nu mai e ce a fost odat’, că nu mai știu deloc geometrie de clasa a VIII-a, dar mulțumită unui frate gras, mi-am reamintit-o instant, ha! (baftă la evaluarea națională copii… și la Saint Bac) și că uitatul pe pereți e chiar incredibil de interesant (nici acum nu știu să vă spun de ce)!

                 Carantina asta a avut și părți plăcute, mi-am dat seama că m-am culcat #aunșpea și m-am trezit #adoișpea… dar heeyyy, să păstrăm totuși un moment de reculegere pentru cei care nu pot participa anul acesta la balul de absolvire (suntem alături de voi în aceste momente grele!).

                 Una peste alta, am reușit în carantinarea asta cea de toate zilele să cunosc oameni noi, numa’ că altfel e când comunicați față în față șiiiiiii foarte important: mi-am găsit rujul preferat pe care-l pierdusem încă din decembrie!! Așadar, lăsând gluma la o parte, cred cu tărie că noi toți aveam nevoie de o astfel de perioada în vietzile noastre, cu toate că nu îmi prea place să o recunosc. Sincer, n-am crezut niciodată că îmi va fi dor de babele din autobuz saaau pur și simplu de o plimbare pe stradă cu căștile-n urechi. Cred că acum ne-am dat, în sfârșit, seama de lucrurile pe care le aveam înainte și cine știe… poate că acum le vom prețui altfel. Nu știm dacă toată treaba asta cu virusul a fost pe bune, dar cum spunea un minunat: „one more chance in love”…

  • Delia Mănescu, clasa a 9-a

                 “La început nu-mi plăcea deloc ideea de carantină, dar m-am obișnuit între timp. Am avut timp să mă cunosc mai bine. Cât despre pandemie, mi se pare o exagerare totală și sunt sigură că nu e nimic atât de grav cum se spune. ”

  • Ruxandra Zaharia, clasa a 9-a

                 “Din punctul meu de vedere , această carantină este o binecuvântare atât pentru noi, oamenii, cât și pentru mediul nostru de viață.

                 Mie, personal, această distanțare socială mi-a oferit timpul de care aveam nevoie pentru a reuși să-mi pun la punct viața atât pe plan emoțional, cât și pe plan profesional. Am avut timp să-mi regăsesc pasiuni de care uitasem din cauza lipsei de timp cum ar fi pictura, cititul sau cântatul la chitară.

În ceea ce priveste mediul înconjurător, această carantină a avut un impact pozitiv, calitatea aerului îmbunătățindu-se semnificativ.”

  • Ana-Maria Chițu, clasa a 11-a

„SPUNE-MI UN ORAȘ CU TREI DE A!”

            Ca să încep într-o notă amuzantă această pagină de jurnal, să contrasteze cu situația, vreau să scriu despre ce s-a întâmplat ieri, când eram în plin proces de creație a unei proze lacrimogene și am primit un apel de la bunicu’ :„TATAIE, SPUNE REPEDE UN ORAȘ CU TREI DE A!”. Întrucât nu mă prea sună să îmi verifice cunoștințele de cultură generală, am rămas puțin surprinsă. Se pare că era un concurs lansat de un canal de muzică populară. După ce am luat harta României din sertar și am început alături de mama să îi dăm variante la care spunea dezolat „Aaa, păi ăsta a mai fost…”, a găsit un oraș și a sunat la numărul afișat pe ecran, moment în care mi-a închis în nas. După douăzeci de minute mă sună și mai supărat: „Nu e, tataie. Nu merge să sun, de 3 ori sun și nu răspunde! Eee, niște tâlhari ăștia.” Cam așa am pierdut noi 25 de milioane de lei. Cel puțin așa spune el. Acum nu se mai uită pe canalul ăla, a spus că îl ascultă pe Ponta, că cică îi mărește pensia. Văd că toate discuțiile noastre pe teme politice s-au dus pe apa sâmbetei… la fel, apropo, ca media mea pe semestrul al doilea.

            Pe de altă parte…

            Mă tem că anul ăsta nu mă voi mai plimba printre copacii înfloriți. Ce nedreptate. Mă mulțumesc și cu razele de soare care de abia încap pe fereastra mea.

            De când am intrat în izolare, am parte de cele mai ciudate vise. Mă sperie puțin creierul meu, ar trebui să fie regizor de thrillere psihologice. Îl bag într-un borcan și îl trimit în SUA, să mai sperie și pe alții. Cred că asta este și din cauză că acum nu prea are ocupație și se apucă să dezgroape trecutul. Și are timp berechet să se gândească și la lucrurile care vor urma, lucruri care nu-mi plac deloc.

            Mă deranjează cel mai mult în această perioadă oamenii corupți care profită de cei vulnerabili și știrile false sau cele cu titluri de tip cancan care nu-și au rostul. Era oricum inevitabil ca astfel de lucruri să nu se întâmple aici. M-am săturat până peste cap să văd cum în plină pandemie politicienii își fac campanie electorală. A venit într-o seară mama la mine în cameră, să-mi spună că am primit de la primărie niște fructe. Apropo, portocalele erau stricate, dar nu asta contează. Am primit trei hârtii cu fața individului în care vorbea despre ce a făcut și ce va face dacă va fi ales în continuare. Ce a făcut până acum, știm toți. Ce va face în continuare nu știm, pentru că nu va mai fi cazul să se afle în funcția în care e acum. Sunt furioasă, însă am noroc cu vecinul de sus care pune muzică de petrecere și manele, ăsta e modul lui de a ridica puțin moralul locatarilor…

            Există însă și părți bune în toată nebunia asta. Dată fiind situația în care România se află, comunitatea începe să fie mai unită pe ici, pe colo și să colaboreze pentru a găsi soluții inovative. Bunicul spune că virusul ăsta e arma războiului biologic în care trăim, însă eu cred că e un simplu virus pe care nu am știut să îl gestionăm, și acum, ca un copil neascultător, trage cortina teatrului pentru a dezvălui adevărata față a vieții în care trăim.

            În plus, am timp să fac tot ce vreau: citesc, dorm oricât, pictez, mă uit la filme etc. Zilele trecute mi-am găsit jurnalele din anii trecuți și le-am citit cu bucurie ca, mai apoi, să mă întristez groaznic. Cum de nu m-am putut bucura mai mult de prezența celorlalți? Cum de nu am făcut mai multe? De ce m-am supărat din niște nimicuri și am ales să las baltă tot?

            Deocamdată, îmi rămâne în minte fraza pe care am citit-o zilele trecute în „Cartea amăgirilor” a lui Cioran: „Din moment ce nu putem fi fericiți, de ce să nu căutăm să ne facem nefericirea creatoare, dinamică și productivă?”, și închid televizorul de câte ori îl găsesc aprins. Mă simt ca ciobănelul din „Miorița”: dau și eu alte sensuri situației și-mi schimb puțin perspectiva. Nu uit însă să țin harta României pe aproape, că cine știe când mai apare vreun concurs…

  • Gabi Antonescu, clasa a 10-a

                 “În prima săptămână nu prea m-a interesat nici că stăteam în casă, nici de pandemie. În urmatoarele, am început deja să mă obișnuiesc, adică îmi era dor de prietenii mei, dar am început să citesc, să pictez, chiar și să vorbesc cu ai mei (nu eram in relații prea bune). Și am început să mă documentez, să văd ce se întâmplă cu virusul ăsta. Și acum, în ultima saptamană, am ajuns în depresie că mama nu mă lasă să ies afară (gen nici dupa 15 mai). Mă sperie virusul astă ( nu știu dacă ce voi zice are sens), dar încă nu mi se pare real. Adică sunt coninsă că nu o să-l iau și, cu toate astea, sunt un vis. Și nu pot să-l iau în serios, sincer. Sună ciudat, dar e adevărat. “

  • Anastacia Buzatu, clasa a 10-a

                 “Mi-aş dori să plâng în momentul de față. Dar nu-mi permit. Nu-mi permit să fac una ca asta mamei mele pe care o aud vorbind la telefon, mai des, şi spunând “dacă tu crezi că ai nevoie de un psiholog, doar cere. dar hai să nu ajungem acolo” fără să realizeze că ea s-a transformat într-unul.

                Nu-mi pot pierde firea doar pentru că testul ei nu a fost finalizat. 1, 2, 3. Respiră. ok, tragem aer în piept.                 

                Mi se întamplă din ce in ce mai des să rămân fără oxigen, fără aer proaspăt. Cam de la începutul acestei stări de urgență, căci nu am putut să-mi diferențiez viața normală de haosul pe care-l avem în jur.

                Am decăzut psihic, anxietatea mă pândea la fiecare colț al acestei case, iar problemele fizice le-am întâmpinat cu mult după acceptarea faptului că nimic nu va mai fi cum a fost. Această “înțelegere” era mai uşor de digerat decât mâncarea şi mă găseam deseori făcută ghemotoc, în pat, țipând în propria minte cum doresc ca toată durerea să dispară.

                E destul de greu să mă gândesc la libertatea pe care o vom primi şi cum trebuie s-o manevrăm cu atenție, o libertate care-mi declanşează anxietatea, iar contactul cu oamenii mi se pare o fantasmă preluată din filme. “

  • Maria Rotaru, clasa a 10-a

                 “Nu știu cât de lung, scurt sau coerent voi menține ceea ce urmează să scriu, dar să sperăm că și eu, și voi vom înțelege ceva.

                 Nu cred că pandemia asta este despre auto-descoperire sau dezvoltare, poate maxim reflectare. Dar să o luăm așa, de ce trebuie să creștem așa mult, să ne luăm visele de mână, să ne salutăm pasiunile, să ducem o viață decent de sănătoasă, sport, cu privare de toxic doar când guvernul ne impune să stăm noi cu noi? Adică, pe bune, chestiile de genul se întâmplă o dată la 100 ani, mai mult sau mai puțin. Vreți să-mi spuneți că lumea nu se mai dezvoltă, nu mai ajunge unde trebuie să fie dacă nu există pandemie? Bullshit. Tot ceea ce fiecare persoană este în izolare, modul de viață ar trebui avut și când lumea revine la normal. Așa că, tind să cred că acest minunat Covid-19 este mai mult despre a ne reimplementa și a educa societatea cum să trăiască în lipsa lui. Adică ce rost ar mai avea să moară atâția oameni, să fim lipsiți de contactul social, de “normalitatea” unui oraș și a unei societăți, dacă atunci când ni se va ridica acest zid, vom reveni la tot ce a fost înainte? Poate acest virus, această pandemie, este de fapt un nou, altfel de război, între oameni și natură. Stați liniștiți, natura câștigă, dar noi trebuie să învățăm, să ne schimbăm.

                 Și ne vom schimba. Nimic nu va mai fi la fel. Cel puțin în concepția mea de acum. E o terorie ce urmează să fie testată, aș putea zice. Doar că la asta mă gândesc și mă îngrijorează pe mine… modul în care vom fi schimbați. Noile obiceiuri, noile caractere cu personalități, concepții și mentalități abia modelate. Cum va fi rasa umană după? Chiar voi fi privită ca o ciudată dacă îmi îmbrățișez prietenii, dacă dau mâna cu un străin, dacă intru în vorbă total random cu vreun bătrân? Teorii ale conspirației, poate. Însă ce va urma? La asta mă gândesc, pentru că atâta timp petrecut cu noi înșine, doar cu familiile, atâta timp lipsiți de contactul social produce schimbări, lasă urme. Poate noi alegem cum să fim, poate subconștientul nostru o face pentru noi. Dar, dacă aveți puterea de a fi cine vreți să fiți, alege-ți înțelept și nu vă fie frică de schimbare.

                 Ies pe geam, pentru că aceasta este limita momentan, și mă simt ca la munte, departe de tot ce însemna acum jumătate de an București. Poate și datorită copacilor care ajung până la etajul 5-6 din grădina blocului, dar sunt convinsă că e de fapt rezultatul lipsei atingerii umane. Natura înflorește, aerul se purifică. Iar omul este nerăbdător să o calce din nou în picioare. Josnicie, needucație, misogonism față de propriul sine… acesta e omul și mereu a fost așa. Doar că natura ripostează de fiecare dată, pentru că suntem într-un război permanent datorită prostiei, a egoismului și a mizeriei umane. Sunt curioasă doar dacă după astfel de episoade omul se schimbă, iar dacă da, pentru cât timp.

                 În rest, sunt cât de basic se poate. Am aflat chestii despre mine, am revenit la pace cu mine, deși s-ar fi întâmplat oricum, la un moment dat, părerea mea. În plus, încerc să mă țin de pasiunile mele, să-mi creez un stil de viață cu timpul pe care-l am, pentru că dacă mă obișnuiesc acum, voi fi capabilă să-l mențin și după ce trece nebunia asta de pandemie globală. Până atunci vă doresc să aveți puterea de a alege cine vreți să fiți și înțelepciunea de a alege corect. ”

14 mai 2020, cu o zi înainte de eliberare.