Cred că fiecare dintre noi s-a aflat la un moment dat în postura de a se întreba „De ce trebuie să studiem şi cu ce o să ne ajute opera x?” şi adevărul e că foarte multe lecturi obligatorii ce cândva poate că puteau învăța şi oferi un exemplu pozitiv elevilor, acum reușesc să facă opusul…
Problemele programei nu sunt însă operele propriu-zise. Adevăratele neînțelegeri sunt legate de faptul că accentul nu se pune pe lucrări sau pe teme, ci pe anumiți autori celebri pe care însă copiii nu mai sunt interesați să îi studieze. Textele ar fi trebuit să aparțină unor perioade variate, pe când adevărul este că nu există aproape nicio operă din literatura contemporană în programa școlară. Din nefericire, acest aspect îi face pe tineri să-și piardă mult mai ușor interesul/devotamentul pentru a învăța, iar lectura acestor texte devine un stres în plus. Totuşi, nu asta ar trebui să însemne cititul pentru tineri, acesta ar trebui să constituie un mod de recreere, o plăcere sau doar o modalitate de a evada din realitate.
Putem chiar să nu mai generalizăm şi să oferim exemple concrete de opere în care personajele principale nu oferă niște modele de viaţă demne de urmat. În „Ion” de Liviu Rebreanu, este prezentă violența domestică în toate aspectele ei: crimă, bătăi, violuri, sinucideri. Lucrarea aceasta este foarte dificilă și pentru o persoană adultă, deci şansele ca un copil de 16-17 ani să reuşească să poată privi dincolo de abuzuri şi să aprecieze opera pentru stilul ei sunt slabe. Același principiu este valabil şi pentru opera lui Mihail Sadoveanu, „Baltagul”, unde se prezintă indirect ideea că bătaia este ruptă din rai şi, dacă iubești pe cineva, îi poți ierta orice: „Lipan socotea numaidecât că a venit vremea sa-i scoată unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta întrebuința două măiestrii puțin deosebite una de alta. Cea întâi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mama de bătaie. Muierea îndura fără să crâcnească puterea omului ei şi rămânea neînduplecată[…]”.
Există foarte multe lucrări contemporane, ce ar putea fi doar lecturi suplimentare neobligatorii, dar poate că şi-ar avea mult mai mult locul în programa școlară, cum ar fi: „Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne, „Războiul care mi-a salvat viața” de Kimberly Brubaker Bradley, „Jurnalul Annei Frank” şi multe alte texte din care noi, adolescenții, avem ceva de învățat, iar personajele pot constitui modele umane, cu un impact puternic asupra vieții noastre. Nu sugerez eliminarea totală a operelor din programa actuală, deoarece acestea sunt importante pentru înţelegerea anumitor curente literare. Însă consider că acestea ar putea fi amintite doar ca exemple, nu ar trebui să constituie lecții întregi, pe care să se axeze întreaga materie. Asadar, deși avem capacitatea de a evolua ca societate, consider că studierea acestor opere din actuala programă școlară nu oferă altceva decât exemple negative privind conduita tinerilor în societate.
Link-uri poze: