Cum încăpem 10 la o masă de 4 la 5 To Go?

Școala reprezintă mediul în care învățăm de mici să ne dezvoltăm, să comunicăm, fiind puși față în față cu sisteme de evaluare destul de serioase. De asemenea, prin note, olimpiade sau concursuri, școala încurajează spiritul de competiție al elevilor.

După cum știți, acum câteva luni, în fața liceului nostru s-a deschis o cafenea 5 To Go, iar de atunci pare că singura competiție dintre elevi este care cum prinde loc pentru a savura o cafea sau o brioșă. Vremea a început să fie frumoasă, iar în pauze și mai ales la finalul orelor, terasa cafenelei se umple de mateişti. Cu alte cuvinte, ocuparea meselor a ajuns sport-semnătură al liceului nostru mai ceva ca tenisul de picior.

Până la urmă, de ce nu? Cafeaua e bună, prețurile sunt bune și uneori e nevoie de puțină relaxare după o oră de mate sau istorie la care simți că ți-o ia creierul razna. Probabil mulți eram deja familiarizați cu 5 To Go de dinainte, orașul fiind plin de ele. Celebrul latte pe care cred că l-a încercat toată lumea este pe departe cea mai bună recomandare, în combinație cu aromele diverse cum ar fi caramel, cocos sau cookies. Recomandăm, de asemenea, și Greek Frappe, Flat White sau pentru cei care nu doresc să se complice, clasica și simpla cafea cu lapte. La capitolul gustări, brioșele, mai ales cele cu ciocolată, dispar imediat, iar croissantul cu șuncă și cașcaval nu e nici el de ignorat. Mâncarea  de acolo prinde mai mult decât bine celor care nu au timp să își pregătească ceva de acasă.

Așadar, deschidrea 5 To Go-ului pare unul din cele mai bune lucruri care s-au întâmplat anul acesta pe strada Matei Basarab și doar gândiți-vă la cât e de profitabilă înființarea unei astfel de cafenele lângă un liceu.