Suntem în doliu național. După cum știți, 30 de suflete au pierit vineri seară în urma concertului din Club Colectiv București. Patru sute de persoane au văzut infernul cu ochii. Flăcările ce i-au învăluit sunt de nedescris.

Această tragedie a lăsat fără cuvinte o țara întreagă. Ne mobilizăm și singurul lucru pe care îl putem face este să susținem supraviețuitorii și să ținem un moment de reculegere pentru decedați. Putem să susținem, să ne unim, să fim puternici. Este momentul în care unitatea națională își spune cuvântul.

 În urma acestui eveniment tragic trebuie să tragem învățături. Trebuie să învățăm că noi suntem cei ce au puterea de a schimba. Nu trebuie să acceptăm faptul că unele localuri ne pun viața în pericol.

 Din Colegiul Național “Matei Basarab“ a existat un singur participant, din datele noastre, căruia îi dorim  însănătoșire rapidă. Suntem siguri că și voi aveți prieteni sau cunoștinte care au suferit în urmă tragediei și vă transmitem regretele noastre sincere. Mâine, 2 noiembrie, membrii Redacției BHM vor veni îmbrăcați în negru pentru a-și arăta respectul faţă de victimele incendiului și vor păstra un moment de reculegere pentru cei care au plecat dintre noi.

Suntem alături de voi!

*Update: Cătălin Ilniţchi este internat la Floreasca și are cea mai rară grupa de sânge (doar 1% din populația Globului o are): AB RH negativ. Are nevoie urgent de sânge! Cine poate să meargă să doneze pentru el? Telefon 021.317.01.21. Situația este critică! Distribuiți vă rugăm!

About The Author

mm
Fost Redactor

[Activitate Oct 2015- Septembrie 2016]

Related Posts

One Response