România! O țară frumoasă, cu multe obiective turistice, cu o istorie bogată și… cu fotbaliști pricepuți? Unde sunt execuțiile lui Hagi, pe care portarii le priveau descumpăniți, în timp ce mingea atingea plasa porții? Unde este eleganța lui Nicolae Dobrin, care parcă dansa cu mingea la picior și patina printre adversari?
De mai bine de douăzeci de ani, fotbalul românesc are de suferit și, în timp ce privim cum ne dispar încet încet valorile, preferăm să ne cufundăm în aceeași indiferență și nepăsare care persistă de atâta amar de vreme. Mulți dintre noi nici măcar nu eram născuți atunci când Hagi marca o bijuterie de gol în poarta selecționatei Columbiei la Campionatul Mondial din 1994, ultimul Campionat Mondial la care România s-a calificat. (căutați golul pe YouTube, nu veți regreta!)
Ce s-a întâmplat cu fotbalul românesc?
În anul 1986, la Sevilla, România era încoronată ca regină a Europei prin succesul Stelei în fața Barcelonei din finala Cupei Campionilor Europeni. La acel meci, Helmuth Duckadam intra în Cartea Recordurilor ca singurul portar care a apărat patru lovituri de departajare consecutive. Mai bine de treizeci de ani mai târziu, are loc un conflict în urma căruia aceeași echipă rămâne fără stadion, nume, palmares, pe scurt, istorie. Și acest lucru din cauza faptului că au loc discordii între noi și căutăm fiecare să ne umplem desagile, în loc să lucrăm în armonie pentru binele țării și al urmașilor care o vor popula.
În fine, ne trece supărarea și „mergem cu băieții la o bere” ca să vedem naționala României la calificările pentru Campionatul Mondial. Eventual, „punem și un bilet” la Superbet, pariind pe victoria echipei adverse. Doar suntem patrioți, nu-i așa? Pierde România si încep criticile și faimoasa întrebare: „De ce nu ne-am calificat la Campionatul Mondial?”
La același meci se uită și oamenii care ocupă funcții înalte în industria fotbalului, oameni care sunt responsabili să asigure condiții optime de antrenament şi de joc fotbaliștilor. La rândul lor, văzând înfrângerea echipei noastre, întreabă: „De ce nu ne-am calificat la Campionatul Mondial?”
Și toți încep să se învinuiască unii pe alții. Suporterii dau vina pe conducătorii fotbalului românesc, că nu investesc și că nu le pasă, iar aceștia din urmă dau vina pe suporteri, că nu sprijină echipa pe stadion.
Ce s-a întâmplat cu România?
Această tendință de a da vina unii pe alții, din păcate, nu există numai în domeniul fotbalului. De fapt, situația fotbalului din țara noastră oglindește frica de responsabilitate și răspundere care predomină în zilele de astăzi. De ce nu ne putem îndeplini obligațiile diferite pentru a ne atinge scopul comun? De ce nu am accepta un adevăr care se va răsfrânge mai devreme sau mai târziu asupra noastră?
Trebuie să fim o echipă. Ca la fotbal. Însă această echipă nu are 11 jucători pe teren și nu are rezerve. Fiecare are rolul lui. Pe terenul vieții, nu este o singură poartă la care trebuie să marcăm. Trebuie să marcăm la cât mai multe porți pentru a ne atinge scopurile. Pentru ca la final să ridicăm trofeul.
Tratând fotbalul românesc în alt mod, tratăm și celelalte aspecte ale vieții diferit. Vom fi o echipă. O echipă cu milioane de jucători. Jucători care atacă aceeași poartă, același scop. Iar dacă ne vom înțelege reciproc și vom înțelege rolul fiecăruia pe teren, la final nu ne vom mai întreba: „De ce nu ne-am calificat la Campionatul Mondial?”
Notă: Acest articol prezintă aspecte satirice. Nu promovăm consumul de alcool și participarea la pariuri și jocuri de noroc. Acestea sunt exemple prin care este explicată importanța responsabilității și a conlucrării între oameni.