Tiktok este aplicația minune apărută în China care a ajuns la peste două milioane de descărcări, devenind cea mai utilizată atât la nivelul Europei, cât și al Americii. Valoarea companiei deținătoare a trecut deja de 75 de miliarde de dolari, sumă ascendentă care cu siguranță nu se va opri aici.
Majoritatea tinerilor de azi își petrec timpul pe tiktok deoarece este o formă nouă de divertisment, conținutul său bazându-se pe filmulețe scurte de toate genurile, făcute de utilizatori care își manifestă creativitatea în moduri cât mai originale.
Mario Alex, elev în ultimul an al liceului ICHB, din București, și creator de conținut pe Tiktok mi-a răspns la câteva întrebări despre cum a devenit cunoscut pe această aplicație, dar și despre ea în sine, având în vedere că din ce în ce mai mulți oameni de toate vârstele au început să o folosească.
M.A.: Totul a început ca o glumă. Mi-am făcut cont mai mult pentru prieteni, pentru a vedea ce aberații pot să postez, odată cu numele meu care mi-a venit în minte, știind ce nume ciudate aveau ei. Cândva, prin vară, când eram în Vamă, unul dintre clipurile mele a explodat și de atunci am început să am mai mult cloud. Am fost șocat, chiar nu mă așteptam! Am fost și bucuros, dar m-am și panicat pentru că nu știam unde urma să ducă. Acum, chiar dacă fac mai multe vizualizări, postez în continuare ceea ce îmi place mie, ce-mi vine la mână și nu mă iau foarte în serios.
BHM: Care este secretul să ajungi pe for your page?
M.A.: Cred că trebuie să fii o persoană adevărată, să fii tu însuți și să nu te prefaci pentru niște vizualizări. Cel puțin, la mine așa a funcționat! Am postat ce am vrut, când am vrut și a prins la public.
BHM: De ce crezi că tiktok a dobândit o influență așa de mare în lume?
M.A.: Și pandemia a împins lumea către tiktok întrucât oamenii au început să se plictisească și, prin urmare, l-au instalat. Acum, deja a devenit o obișnuință. Multe persoane se exprimă liber prin acesta, cunosc oameni noi și află diverse informații. Prin intermediul lui, s-au format foarte multe comunități din oameni, care înainte se simțeau triști și singuri, iar acum se bucură că nu trec doar ei prin anumite probleme și că mai sunt și alții în aceeași situație. Asta îți oferă încredere în tine și te face să te apreciezi mai mult. Eu stau foarte mult pe aplicaţie și intru oricând nu am ce face. Cu toate acestea, nu trebuie exagerat cu timpul petrecut pe tiktok, deși e fun, ce-i mult strică și deja devine un viciu.
BHM: Cât va mai fi la modă tiktok?
M.A.: Eu spun că o să mai fie ceva timp, deși știu că va veni perioada în care nu-i vom mai acorda importanță, nici lui, nici mediului online, în general, perioada în care oamenii vor fi mai preocupați să socializeze în viața reală, să iasă și să-și trăiască viața, dar până atunci o să mai dureze, iar lumea va utiliza în continuare aplicația.
BHM: Cum reacționezi la hate?
M.A.: Părerile pe care nu le cer nu mă interesează. Cred că orice tiktoker primește hate la un moment dat. Pe mine nu mă mai deranjează când primesc vreun comentariu urât fiindcă și în şcoala generală am fost agresat, însă atunci îmi păsa prea mult de ce cred oamenii. Am realizat totuși că la sfârșitul zilei nu depind de părerile lor și că nu au de ce să mă intereseze, chiar din contră, când primesc hate mă bucur într-un fel, fiindcă îmi dau seama că am ajuns în mintea unor oameni care îmi dau o importanță foarte mare. De ce ar trebui să le fac pe plac oamenilor de pe social media care nici măcar nu mă cunosc în realitate? Mă simt și puțin prost pentru cei care mă judecă deoarece au niște frustrări și oricum mereu se vor găsi persoane care să comenteze orice ai face.
BHM: Cine te inspiră cel mai mult?
M.A.: Nicki Minaj! O urmăresc de mic, de când eram fan wrestling și ea a cântat la un meci la care mă uitam. Nu știam cine e, dar îmi plăcea. Ulterior, când am descoperit-o mi-am dat seama cine era. Nu o apreciez doar pentru muzica rap pe care o face, ci și pentru că susține educația, este mărinimoasă, face diferite donații și este o femeie independentă care a reușit să ajungă unde este pe cont propriu. O a doua influență la fel de importantă este mama mea.
BHM: Care sunt tiktokerii tăi preferați?
M.A.: @dojacat, @victoriaadeyinkaa și @flocuspocus- îmi place conținutul meu.
BHM: Ce faci în timpul liber? Cum te vezi în viitor?
M.A.: Până acum am fost ocupat cu învățatul pentru BAC și aplicațiile la facultate, unde vreau să studiez psihologia. De fiecare dată când găsesc un pic de timp liber, îmi place să ies cu prietenii, să petrec și să plec random din oraș, la munte, la mare, oriunde îmi vine. Nu am pus niciodată tiktok-ul pe primul loc, dar mă văd făcând asta și în viitor.
Pentru cine vrea să se apuce de tiktok…
M.A.: Be you! Postează-te cum îți dorești și nu băga în seamă hate-ul! Cu rușinea nu faci nimic. Gura lumii îi afectează destul de tare pe copii, dar nimeni nu ar trebui să se oprească din a face ceea ce îi place doar pentru că este criticat. Totul depinde de tine și de cine alegi să fii înconjurat!