BHM: Ce vă amintiți prima oară când auziți cuvântul “Crăciun”?
DG: Gândul mă duce în primul rând spre copilăria mea fericită, la frumusețea bradului de Crăciun cu ramurile sale ornate, cu beteala strălucitoare, cu tot felul de globuri din sticlă și din carton colorat, cu artificii, bomboane și instalații luminoase. Sub el găseam, emoționată, tot felul de cadouri, care mă făceau să mă simt iubită și fericită. Apoi îmi amintesc mirosul și gustul cozonacilor calzi, al placintelor și fripturilor făcute de mama mea, care este și azi o bună gospodină. Nu în ultimul rând, îmi amintesc de atmosfera deosebită a Crăciunului acelor vremuri, o atmosfera plină de colinde, de mister, de speranțe, de credință, bucurii și satisfacții.
BHM: Ce făceați în săptămâna Crăciunului în copilărie și adolescență?
DG: Noi luam vacanță în săptămâna dinaintea Crăciunului, deci eram foarte fericită, având timp de joacă berechet, timp pe care îl petreceam în special afară, cu prietenii, la săniuș și alte jocuri în zăpadă. Nu-mi aduc aminte să fi avut în copilărie vreun Crăciun fără zăpadă.
În rest, în această săptămână, cea dinaintea nașterii Domnului, căutam să mă port exemplar pentru ca Moș Crăciun să mă vadă că sunt un copil bun și harnic și să fie cât mai darnic. În plus, făceam curățenie în toată casa și-mi ordonam exemplar toate hăinuțele și jucăriile, lucru care nu se întâmpla niciodată în restul anului.
Alături de prieteni, visam la viitoarele cadouri pe care speram ca le vom primi și ne plimbam fascinați de-a lungul străzii pline de magazine goale, dar cu vitrinele frumos ornate cu globuri și beteală, încărcându-ne cu atmosfera de sărbătoare. Trăiam cu drag și cu nerăbdare fiecare moment, așteptându-l pe Moșul!!!
Mai tarziu, spre sfârșitul copilăriei, prietenii mi-au spus că părinții sunt Moș Crăciun, iar eu căutam cu înfrigurare darurile prin casă, dar nu le găseam niciodată, așa cum, în ciuda multor încercări, n-am reușit niciodată să-l prind pe Moș cand le lăsa sub brad.
În anii de liceu, ornarea bradului de Crăciun era o sarcină pe care mi-o asumam singură, cu mare plăcere.
BHM: Ce faceți acum, anul acesta cu pandemia, în săptămâna Crăciunului?
DG: În primul rând, sper să fim cu toții sănătoși, să nu ne strice acest virus sărbătorile! În acest sens, respectăm cu strictețe regulile de protecție, evităm vizitele, plimbările în locuri aglomerate și excursiile.
Presupunând că vom fi sănătoși, intenționez să păstrez cât pot de mult tradiția. Curățenia generală am început-o, iar după finalizarea ei, mă voi dedica gătitului de mâncăruri tradiționale și vom asculta cu toții colinde în așteptarea lui Moș Crăciun și a darurilor sale. În ajunul Crăciunului vom împodobi și bradul și vom petrece aceste zile acasă, în cadru restrâns.
BHM: Care este cea mai frumoasă amintire de Crăciun din copilărie și adolescență?
DG: Toate amintirile acelor ani au fost deosebite, nu știu să definesc momente anume. Copilăria, optimismul, lipsa grijilor, prietenii, familia, m-au făcut să păstrez în suflet, cu duioșie, aceste sărbători frumoase. Un singur an e deosebit de trist, anul 1989, când copil fiind, mă înspăimântă ceea ce vedeam la televizor că se întâmplă în țară, odată cu începerea Revoluției. Acel an nu-l retrăiesc cu plăcere pentru că m-a speriat.
În adolescență, singură diferență este că am început să merg de Crăciun și pe la prieteni, căci ne strângeam în gașcă pe la câte unul dintre noi, prin rotație. Fiecare venea cu ce avea pe acasă de mâncare. Ascultăm muzică, dansăm, mâncăm, glumeam și râdeam pâna la miezul nopții.
BHM: Cum simțiți spiritul Crăciunului acum în comparație cu cel din copilărie și adolescență? Ce s-a schimbat între timp?
DG: S-au schimbat multe. Întâi, eu m-am schimbat, nu mai sunt copil, a dispărut misterul, inocența, lipsa grijilor. Pe urmă, abundență, consumismul, importul sărbătorilor vestului european, iau și ele o parte din ce mai rămâne din farmecul Crăciunului copilăriei mele. Având mereu de-a lungul anului cozonaci, banane, portocale, prăjituri, bomboane de toate felurile, cadouri, sarmale și vinuri, parcă nu mai există acea bucurie că ai o masă plină de bucate alese, nu mai ai satisfacția că te-ai descurcat ” și anul acesta, din nimic, în ciuda greutăților “, cum gândeau părinții mei. Nici colindele nu mai sunt aceleași. Nu spun că sunt mai urâte, ci doar că sunt diferite. Până și vremea ciudat de caldă în ultimii ani, face că această sărbătoare să fie foarte diferită de ceea ce știam eu din copilărie. Brazii înșiși sunt frumoși, dar fără miros, importați de cine știe de unde. Uneori am sentimentul că trăiesc într-un kitsch social. Partea bună este că am un copil minunat, care se bucură de atmosfera tradițională pe care eu și soțul meu încercăm să o păstrăm și să o ducem mai departe prin ea, ceea ce ne stimulează an de an.
BHM: Care este mâncarea preferată a dumnevoastră din cele de sărbători?
DG: Mâncarea mea preferată de sărbători este mâncarea din copilărie, adică cea tradițional-româneasca: piftie, sarmale, brânzeturi, fripturi, murături, apoi cozonaci, plăcinte și prăjituri de toate felurile, pe care mă străduiesc să le fac singură, fără a avea pretenția că sunt o mare gospodină. Deși ador fructele de mare, n-aș mânca asta de sărbători. Puțîn vin de calitate nu trebuie să lipsească, însă!
BHM: Care este colindul preferat? Mergeați la colindat în copilărie?
DG: Ascult colinde românești și internaționale în fiecare an. Colindul preferat este “Steaua sus răsare”, cântat de corul Madrigal. De altfel, ascultăm în fiecare an toate colindele corului Madrigal, printre alte colinde românesti și străine.
În copilărie mergeam cu colindul, căci, uneori, strângeam sume importante de bani, biscuiți, covrigi, dulciuri și fructe. Nimeni nu voia să rateze așa o ocazie și ne bucurăm pentru orice primeam, oricât de puțin ar fi fost. Ne grupăm 3-4 copii, exersăm colindele o zi-două înainte și mergeam cu Moș Ajunul, pe 22 și 23 decembrie, apoi pe 24, 25 și 26 decembrie mergeam cu Steaua, ( aveam o stea frumoasă, din lemn, făcută de tatăl meu și ornată cu beteală ), iar pe 1 ianuarie, dimineață, mergeam cu Sorcova. Uneori mergeam în grupuri mari și cu plugușorul, pe 31 decembrie, dar asta foarte rar. Așa era în regiunea copilăriei mele. Văd însă cu tristețe că azi, cel puțin în București, a dispărut bucuria primirii copiilor cu colindele, a dispărut și bucuria de a oferi din puținul tău, în schimbul unor urări cântate de glasurile cam grăbite, dar sincere, ale veselilor colindători.
BHM: Când și cum împodobeați bradul?
DG: La noi bradul se împodobea în ajunul Crăciunului. Rar mai furăm startul, împodobindu-l cu câteva zile înainte, dar asta când eram eu deja mai măricica. În copilărie mă culcam pe data de 24 decembrie, seara și când mă trezeam, bradul era făcut, că prin magie, cu darurile sub el. Nu știu nici acum cum avea timp Moș Crăciun să se ocupe de toate, într-un timp așa de scurt. Și nu era un brad mic, avea cel puțin trei metri, căci înălțimea camerelor noastre era și este și acum mai mare de 3 m.
Am păstrat și azi tehnică împodobirii bradului de Crăciun din casă noastră. Va fi mereu un brad mare! Întâi, să știi, că noi avem sute de globuri în casă, căci și eu și soțul meu am păstrat globurile vechi, unele de pe vremea părinților noștri, apoi am tot cumpărat multe altele de-a lungul anilor. Nouă nu ne plac globurile de plastic, astfel încât avem doar câteva globuri de lemn, iar restul sunt din sticlă. Începem să împodobim bradul de sus, alegând și punând vârful, mereu altul, apoi agățăm de acesta luminițele pe care le înfășurăm până jos, la baza pomului. Urmează globurile, cele foarte mici sus și, pe măsură ce coboram spre ultimele ramuri, agățăm globuri din ce în ce mai mari, la baza fiind cele uriașe. Este și logic să facem așa, căci altfel un glob mare cade repede de pe ramurile mici. Urmează agățatul bomboanelor, păpușelelor de brad, căci punem și păpușele, plus beteală din belșug, începând tot de sus. Lânga brad punem peisaje de iarnă cu muzicuță, spărgători de nuci, Moși Crăciuni cântători și alte ornamente specifice Crăciunului, lăsând însă loc și pentru darurile ce vor urmă. Toată această impodobire durează o zi întreagă, căci cel mai greu este să aducem globurile, să le scoatem din cutii, să le alegem, de preferat altele decât anul precedent. După impodobire, urmează strângerea cutiilor și ducerea lor în locul de depozitare, apoi o curățenie asiduă pentru a scapă de sclipiciul care cade pe parchet și se împrăștie pe hainele noastre și în toată casă. Nu e ușor să păstrezi această tradiție!
BHM: Cel mai frumos cadou primit?
DG: Cred că cel mai frumos cadou primit până acum a fost cel primit la 22 de ani. Sub brad, peste alte cadouri, se află și o scrisoare de acceptare la o bursă de studii în Franța. Nu știam că venise acea scrisoare, a apărut sub brad, fiind o mare și plăcută surpriză!
BHM: Credeați în Moș Crăciun?
DG: Am crezut întotdeauna în Moș Crăciun și cred și acum. Drept răsplată, primesc, an de an, cadouri frumoase de care mă bucur alături de familia mea. Iubesc această sărbătoare și pentru că Moș Crăciun există!
BHM: Ce v-a plăcut mereu cel mai mult la această sărbătoare?
DG: Iubesc magia Crăciunului, darurile, culorile, jocurile de lumini, relaxarea, liniștea, urările, mirosul și mai ales Povestea!