Copilăria este perioada magică a vieții oamenilor, aceștia amintindu-și cu drag toate momentele prețioase, ce au creat prin puritatea vârstei persoana lor de astăzi.
Împreună cu doamna mea diriginte și profesor de istorie, ”doamna Căplescu”, cum o cunoaște întregul liceu, am retrăit nostalgic puțin din copilăria dânsei în perioada sărbătorilor de iarnă și am intrat deja, pot spune, în spiritul Crăciunului.
BHM: La ce vă gândiți prima oară când auziți cuvântul ,,Crăciun”?
IC: La familie, la colinde și la satul bunicilor mei. Acolo îmi petreceam fiecare Crăciun, deci totul se leagă de acest loc.
BHM: Ce făceați înainte în săptămâna Crăciunului?
IC: Ne duceau părinții, pe mine și pe fratele meu în vacanță la bunici. Nu-mi aduc aminte vreo iarnă în care să nu fi nins! Ne dădeam cu sania la greu, până se faceau bocnă hainele de pe noi..dar totuși nu răceam! Eram mulți, mulți copii, iar dacă nu veneau bunicii să ne cheme în casă, nu ne lua nimeni de la săniuș. Ne pregăteam pentru colindătorii ce își păstrau costumația tradițională și umpleam coșulețe cu nuci și cu covrigi făcuți pe vatră pentru ei.
BHM: Ce faceți acum în săptămâna Crăciunului?
IC: Anul acesta m-am hotărât să nu mai alerg la cumpărături, ci să fac lucruri manuale, cum ar fi cookie-uri. Mi-am luat lucrurile necesare, am scos de pe net câteva rețete și voi pregăti mai multe pachețele. Așa simt că voi pune ceva din sufletul meu și din spiritul Crăciunului. Următorul pas va fi să reușesc să încep să confecționez și obiecte hand-made, dar momentan rămân la cookies.
BHM: Care este cea mai frumoasă amintire de Crăciun?
IC: Amintirea cea mai dragă inimii mele este de când aveam vreo 4 sau 5 ani, iar tata mi-a adus o păpușă de aceeași înălțime cu a mea. Era de la fabrica de păpuși ”Arădeanca”, ce făcea păpuși de statura fetițelor, de două tipuri: blonde și brunete. A mea era brunetă, ca mine și avea părul lung. Eu aveam părul scurt, dar pentru că tot semăna cu mine, am stabilit că va fi surioara mea și am numit-o ”Raluca”. Era frumușică și suplă, iar pe ea avea o rochiță roșie din voal, pe care o spălam mereu. Raluca încă există și tronează într-una dintre camerele casei bunicilor, într-o stare foarte bună! Este cea mai vie amintire a unui copil ultra-fericit deoarece, deși n-am spus-o niciodată cu glas tare, având doar un frate, mi-am dorit mereu să am și o soră.
BHM: Cum simțiți spiritul Crăciunului acum, în comparație cu cel din copilărie?
IC: Recunosc, îl simțeam mult mai mult atunci. Exista un spirit ludic, ce acum nu mai este și inocența aceea a copilăriei. Faptul că îl petreceam la țară, unde tradițiile încă nu erau știrbite, m-a făcut să-l simt mai puternic. Crăciunul era Crăciun, iar bunicii îmi inoculaseră tot ce înseamnă el: de la a merge la biserică și colindat, a fi curat și a purta haine noi, până la a mă îmbrăca cu mici cojoace din blană de oaie, care erau comandate încă din timpul verii și pe care le puneam întotdeauna în ziua de 25 decembrie. Când devii adult, tu ești acela care trebuie să aibă grijă ca cei mai mici de lângă tine să simtă acest spirit. În plus, am intrat într-o eră consumeristă, iar acesta oricum nu mai poate fi la fel ca în trecut. Nu mai este nici puritatea societății. În vremea copilăriei mele, era un moment de descătușare, de libertate în gândire. Mersul la biserică nu mai era atât de urmărit de ochii securității, iar nefiind atâtea magazine, nu exista nici nebunia după cumpărături care e acum.
BHM: Care este mâncarea dumneavoastră preferată, dintre cele de sărbători?
IC: Caltaboșul. În ziua de azi, sarmalele și cârnații se fac pe tot parcursul anului, pe când caltaboșul a rămas mâncarea specifică, ce se gătește doar de Crăciun.
BHM: Mergeați la colindat în copilărie? Care este colindul preferat?
IC: Chiar la noi se făceau repetițiile! Pentru că bunicul meu era președinte de C.A.P.(teren colectiv de producție), iar casa bunicilor era singura din sat ce avea telefon fix, mai mereu venea lumea pe la noi, mai ales când era vorba de grupul de colindători. Atunci, bunicii ne dădeau toate bunătățile! Mergeam la colindat de la Moș Ajun până la Sorcova din preajma revelionului în ”cete de copii”-așa ni se spunea. Adesea am fost mezina grupului. Era un colind chiar din zona Munteniei, care se cânta doar în grup pentru că era pe roluri și cu dans. I se zicea ”Călușul”, dar nu era cel tradițional din Oltenia. ”Bună dimineața la Moș Ajun” era cel mai fain, deoarece cu el începeam și era destinat doar copiilor. Mergeam și cu Plugușorul, când ne făcuse bunicul un bici. Băieții loveau cu el, iar eu cântam: ”Aho, Aho copii și frați!” Și-atunci primeam covrigi, mere și portocale, dar astea mai rar. Primeam și bani, pe care ni-i punea bunica într-o sticlă de lapte, iar în câțiva ani se strângeau suficienți cât pentru o vacanță de o săptămână!
Colindul preferat actual a rămas ”Bună dimineața la Moș Ajun”, deoarece proful de istorie din mine se întoarce la versurile acestuia, ele fiind dedicate boierilor. Pe vremuri, țăranii români se duceau la marile case boierești, iar eu îmi imaginez boieroaicele care își puneau slujnicele la treabă, în timp ce ele ieșeau pe prispele conacelor și ascultau acest colind- un salut că anul viitor va fi mai bun, mai apoi dându-le merinde cântăreților.
BHM: Când și cum împodobeați bradul?
IC: În copilărie îl începeam până pe 15 decembrie, deși în ultimii ani am început să îl fac doar în Ajun. Niciodată n-am întrerupt tradiția împodobirii bradului. Nu prea existau atunci brazi artificiali, și-mi aduc aminte că luam molizi care păstrau mirosul cetinei. Odată, familia mea a fost atât de ocupată în preajma sărbătorilor, încât n-am luat bradul până în ultima zi. Normal că nu mai rămăseseră cei mai frumoși brazi, așa că a luat fratele meu un brad cu șapte crenguțe, chel rău de tot! Totuși, l-am împodobit cu bomboane și globuri..cu de toate, chiar dacă nu se vedea nici pic de verdeață din el!
Au fost și ani mai grei, în care nu aveam brad, dar luam niște crenguțe pe care le punea mama într-o glastră împreună cu câteva globulețe și tot împodobeam.
BHM: Care este cel mai frumos cadou primit?
IC: În copilărie, a fost păpușa Raluca, iar în perioada de adult, sincer, iubesc orice lucru hand-made, artistic, ce îmi deschide mintea. Fiecare obiect de acest gen, dăruit de o persoană cunoscută, are câte o poveste pe care îmi place să o aflu. Am primit odată niște volume de poezii de iarnă, pe care le îndragesc foarte mult, alături de felicitările scrise de mână!
BHM: Credeați în Moș Crăciun?
IC: Îmi aduc aminte că până la 7 ani am crezut că există acest personaj mitic. La țară fiind, credeam că vine pe geamul dublu pe care bunica îl orna în acel spațiu dintre ferestre, cu portocale și globulețe, de care eram convinsă că moșul e atras. Pe atunci nu aveai de unde să afli că nu există, decât dacă îți auzeai părinții sau bunicii complotând, cum am făcut-o și eu în clasa a I-a. Între timp m-am făcut mare, dar încă păstrez spiritul său în mine și încerc să îl transmit prin ceea ce ar trebui să fim noi toată viața, și anume ,,Moși Crăciun pentru ceilalți”.
BHM: Ce v-a plăcut mereu la această sărbătoare?
IC: Omuleții din jurul ei. Faptul că faci ce faci, dar de Crăciun lași totul. Sunt o familistă convinsă și simt cum această sărbătoare îmi adună familia laolaltă. Ne lăsăm toate grijile și tristețile deoparte și cântăm chiar dacă n-avem voce! Mă încântă cel mai tare, însă, spiritul copilăriei adus chiar de semnificația sărbătorii în sine, ce nu e altceva decât nașterea unui copil!
Cum ne-am așteptat cu toții, răspunsurile doamnei la întrebările puse conțin mici urme ale materiei pe care o predă cu atât de mult drag, același drag cu care și-a amintit și de copilul care a fost odată.