Am ascultat astăzi o poveste al cărei autor este domnul profesor de limba română, Dan Munteanu. O poveste în care magia Crăciunului a fost categoric prezentă și în care am putut primi o cu totul altă viziune din trecut, dar și din prezent.
BHM: La ce vă gândiți prima oară când auziți cuvântul „Crăciun”?
DM: Mă gândesc la zăpadă.
BHM: Ce făceați în săptămâna Crăciunului în copilărie și adolescență?
DM: Ne pregăteam de Crăciun. Simțeam o bucurie extraordinară, o emoție nemaipomenită pregătind fel de fel de lucruri. Și noi, copiii, ajutam la pregătirea produselor, mergeam la cumpărături împreună cu părinții și eram foarte emoționați pentru că simțeam că se apropie ziua cea mare.
BHM: Ce faceți acum, anul acesta, în timpul pandemiei?
DM: Încerc să fac ce am făcut tot timpul, să nu îmi schimb viața din cauza acestei pandemii, să fac cumpărăturile necesare, să cumpăr și să decorez bradul, ca în fiecare an, și, în general, încerc să nu-mi fie frică, respectând regulile.
BHM: Care este cea mai frumoasă amintire de Crăciun?
DM: Amintirea este una frumoasă și, într-un fel, puțin traumatizantă. Când eram copil îmi doream foarte mult un trenuleț electric și îmi plăcea să caut prin casă și prin dulapuri. Căutând eu, în dulapul părinților am găsit un trenuleț, cel pe care mi-l doream. M-am bucurat foarte mult, dar în același timp mi-am dat seama, n-am vrut multă vreme să recunosc, că nu există Moș Crăciun și că de fapt este reprezentat de părinți.
BHM: Credeați în Moș Crăciun? Ați încercat să-l vedeți?
DM: Da, credeam, dar sincer nu am încercat să îl văd. Noi, sora mea și cu mine eram foarte ascultători din punctul acesta de vedere. Cred că simțeam că e mai bine să rămână un mister, decât să-l vedem și să nu fie cum ni-l imaginam. Copil fiind aveam totuși o oarecare intuiție că n-ar exista , dar voiam neapărat să existe, astfel prefeream să nu văd un lucru care mi-ar fi întărit bănuiala.
BHM: Cum simțiți spiritul Crăciunului acum, comparativ cu emoțiile din copilărie? Ce s-a schimbat în timp?
DM: S-a schimbat foarte mult… Înainte simțeam o emoție atât de puternică, pe care, acum o simt în măsură mai mică. În general, când înaintezi în vârstă, emoțiile copilăriei se pierd, nu mai sunt atât de intense. Mai degrabă ți le amintești cu inteligența decât cu sufletul. După cum spunea Eminescu, cu cât trece timpul, cu atât simți că te întuneci și parcă luminile frumoase ale altor vremuri se sting.
BHM: Care este mâncarea festivă preferată?
DM: Cozonacul făcut în casă este cel mai bun. Bine, noi facem tort, prăjituri, dar cozonacul mi se pare cel mai frumos și cel mai potrivit pentru Crăciun.
BHM: Care este colindul dumneavostră preferat?
DM: Toate îmi plac, n-aș putea să spun că am unul preferat. La un moment dat m-au colindat niște copii care au fost la noi la liceu și au intrat la seminarul teologic. Au venit, mi-au cântat și a fost foarte frumos.
BHM: Mergeați la colindat în copilărie?
DM: De colindat, eu n-am colindat. La noi, în Cluj era un obicei: copiii se duceau de Paști și, cu parfum îi stropeau în cap pe vecini și primeau un coșuleț cu ouă sau altceva. Îmi place să primesc colindători, nu să colind eu.
BHM: Când și cum împodobeați bradul în trecut?
DM: Niciodată mai devreme de Ajun. Atunci intram întotdeauna în criză de timp, dar mi se pare absurd obiceiul de acum: de la întâi decembrie să faci bradul. Atunci când extinzi foarte mult niște bucurii, parcă se diluează această plăcere. Dar, în schimb, ne era foarte greu, copii fiind, să renunțăm la brad și îi rugam pe părinți să-l lase până prin martie pentru că simțeam că se păstrează ceva din frumusețea Crăciunului și după aceea.
BHM: Care este cel mai frumos cadou primit?
DM: Trenulețul electric. Era unul foarte sofisticat, cu multe șine, poduri, viaducte, era ceva nemaipomenit. Cred că el a rămas cel mai frumos.
BHM: Ce lucru v-a plăcut cel mai mult la această sărbătoare, care a rămas constant?
DM: Sincer, cel mai mult mi-a plăcut momentul în care decoram bradul și dacă și ningea afară… Îmi doream, copil fiind, să fie zăpadă și cred că din zece vacanțe de iarnă, a fost zăpadă în vreo două-trei, în celelalte nu prea a fost.
BHM: Erau anumite tradiții de care vă amintiți?
DM: Trăind în oraș, tradiții deosebite nu au fost. În afară de colindat, altele nu erau pentru că majoritatea sunt în spațiul rural.
Un fulg în plus: Cea mai urâtă amintire de Crăciun s-a petrecut în 1989, în anul Revoluției, când conducătorii de atunci simțeau că se va întâmpla ceva. Atunci, propaganda comunistă a încercat să scoată ideea de Crăciun din memoria copiilor, iar cadrele didactice au primit sarcina să le spună copiilor că nu există Moș Crăciun, ci Moș Gerilă. O educatoare mai puțin inspirată le-a spus copiilor că Moș Crăciun a murit , iar în momentul acela toți au început să plângă. A fost o jale cruntă, plus că anul acela, de Crăciun, cuplul prezidențial a fost executat și a fost foarte urât, pentru că, indiferent de cât de mult rău au făcut, parcă nu se poate întâmpla așa ceva chiar de Crăciun.