Anul acesta, am decis să lăsăm deoparte filmele horror inspirate din realitate și să intrăm în atmosfera Halloween-ului, bazându-ne pe evenimente cât se poate de reale. Așadar, ca niște vânători adevărați de fantome, ne-am luat inima în dinți (nu, nu am contactat spirite) și am întrebat cât mai mulți mateiști despre propriile experiențe paranormale. Fără puneri în scenă, fără jumpscare-uri sau melodii înfricoșătoare, doar cuvinte! Vă lăsăm mai jos o serie de întâmplări cel puțin ciudate, care vă vor pune pe gânduri, asta în cazul în care credeați că doar testele la matematică pot fi înfricoșătoare…
„Prima întâmplare a avut loc demult. Ai mei plecaseră cu ceva treburi și am rămas singur acasă, așa că am început să mă joc pe calculator. După ceva timp am auzit râsete și zgomote din bucătărie, care era fix lângă camera mea. Nu le-am dat mare importanță, deoarece am crezut că s-au întors ai mei. Zgomotele au încetat după câteva ore, când a întrat tata în cameră. L-am întrebat ce tot fac în bucătărie, iar el mi-a aruncat o privire ciudată, spunându-mi că de abia atunci ajunseseră. I-am povestit ce s-a întâmplat și am mers împreună să vedem despre ce era vorba, însă totul era la locul lui.”
„Altă întâmplare s-a petrecut în curtea școlii, unde mai pierdeam vremea în timpul liber cu prietenele mele. Din plictiseală, am început să spunem povești de groază. Fiind lângă terenul de fotbal, eram aproape de toalete, și uitându-mă întâmplător spre ele, am observat un bărbat la costum care părea că ne urmărește. Prietenele mele mi-au zis că mai bine să plecăm, și așa am și făcut. După ce am ieșit din curte, ne-am oprit pe o bancă, la o distanță considerabilă. Nu după mult timp am văzut din nou bărbatul lângă gardul școlii. Într-o clipă de neatenție, cât m-am întors să îmi anunț prietenele, acesta dispăruse. Săturat fiind, m-am dus să îl confrunt, însă când am ajuns în locul care îl văzusem, nu mai era nimeni, iar iarba nu era deranjată și nu existau nici urme…”
„Una dintre cele mai recente întâmplări de acest gen a avut loc la Costinești, într-o seară, când rămăsesem singură în cameră. Toată lumea plecase la parcul de distracții, iar eu rămăsesem în hotel, fiind că nu mă simțeam bine. Am intrat în baie să mă spăl pe cap și am auzit aerul condiționat oprindu-se. Uau, aeru’ ăsta se oprește singur când ajunge la temperatura potrivită, mi-am zis și am continuat să mă spăl. După câteva minute, am auzit din nou aerul, de data aceasta aprinzându-se. Se tot oprea și se aprindea, se auzea sunetul ăla specific, biiiip, și m-am panicat. Telefonul era pe noptieră, iar singura mea armă era o periuță de dinți. Tot etajul era în parc, cine să fi intrat? Cum să fi intrat, că doar încuiasem ușa? Mi-am luat inima în dinți, m-am îmbrăcat în pijamalele cu ursuleți polari și am ieșit: în cameră nu era nimeni. Nimeni nu intrase în camera mea. Dacă a fost fantoma unui voluntar, care stătuse înaintea mea în camera aceea, mort de la prea multă căldură, sau doar șamponul care îmi intrase în urechi, nu vom ști niciodată!”
„Era în jur de 3-4 dimineața și m-am trezit brusc, pur și simplu. Când m-am întors, am văzut stând pe patul surorii mele o fetiță îmbrăcată în negru, fără păr. M-am uitat la ea încremenită în timp ce o mângâia pe picior pe sor-mea. S-a ridicat la un moment dat, patul a scârțâit, semn că ea nu era doar o vedenie, și a mers până la tocul ușii. S-a mai întors o dată cu fața, uitându-se fix la mine, apoi a plecat. Am aprins imediat lumina și n-am mai dormit deloc în noaptea aia…”
„Eram în apartament cu încă doi prieteni. Fusesem înainte la Mega și ne lăsasem telefoanele prin casă, la întâmplare. Unul dintre prietenii mei s-a dus la baie și la un moment dat a început o melodie pe care o știam și care îmi plăcea și mie și prietenului cu care rămăsesem în sufragerie. Good choice, îi zic în timp ce mă bucuram de ritm, însă el se uită panicat la mine și îmi zice că n-a pus nici o melodie: telefonul lui era pe birou. După căutări, am înțeles că melodia se auzea de la telefonul celui care era la baie, însă nu îl suna nimeni, nu avea nici o aplicație pornită, nimic… Am intrat peste el în baie, ne-am împiedicat, era să alunecăm pe faianță… Melodia s-a oprit singură, până la urmă, în timp ce încă mai țineam mobilul în mână.”
„Mă aflam la țară și era în jur de unu dimineața. Ațipisem puțin și m-am trezit, fiind că aveam impresia că tot cădeam în gol. Mă uitam pe telefon, când am auzit poarta cum scârțâie, de parcă cineva voia să intre în curte și apoi am auzit pași. Au urmat apoi ușa holului care scoase un sunet scurt și pași pe podeaua veche. Înghețasem de frică, dar tot am mers să văd ce se întâmplă. Când am scos capul pe hol n-am văzut pe nimeni. Am intrat în cameră, mi-am pus plapuma pe cap, și am auzit ușa camerei de lângă mine cum se închide și se deschide. Mi-am făcut curaj, am ieșit din nou: nimic. În momentul în care m-am așezat în pat, s-a auzit o ușă trântind-se din nou, însă n-am mai mers să verific nimic.”
„Trebuia să mergem la Comic Con peste câteva zile, așa că am vorbit cu prietenul meu să stau la el câteva nopți. Când am ajuns la el, am văzut că aprinde o candelă. Mi-am zis că e nebun și nu știam cum să fac să plec, când îmi zice că de obicei aude brichete aprinzând-se și folosește candele pentru un soi de protecție… Inițial nu l-am crezut, dar începuseră să se petreacă lucruri din ce în ce mai bizare. Prima dată când am auzit o brichetă, am zis că o fi de la frigider sau de la aragaz, însă s-a auzit de mai multe ori pe parcursul mai multor zile. Eram o dată singur și podeaua scârțâia, ca și cum mergea cineva pe ea, din bucătărie până în cameră, când dormeam aveam senzația că cineva mă privește, dar nu de oriunde, ci din tocul ușii. O dată chiar flacără de la candelă a început să pâlpâie, și nu aveam nici un geam deschis, și nu era nici vânt.”
„Mi-am actualizat Windows-ul, iar când mi-am repornit calculatorul, imaginea de pe desktop se schimbase. În locul ei era o poză pe care nu o aveam salvată și în care nu recunoșteam pe nimeni, nici măcar camera în care persoanele se aflau.”
„Era Învierea și plecam cu familia la biserică. Aveam și o pisică neagră, un motan, care urla parcă nevrând să ne lase să plecăm spre slujbă. Ne-a urmărit tot drumul, iar când am ajuns la biserică, s-a oprit la distanță și a început să urle și mai tare, pur și simplu, fără să îi facă nimeni nimic.”, ne-a povestit domnul profesor Dan Munteanu.
Așadar, povești există, mai mult sau mai puțin generate de entități necunoscute, de oboseala dinaintea tezelor sau de imaginația bogată. Și cine poate demonstra, până la urmă, că fantomele chiar nu există? Așa că apucă-te de decorat dovleci și de notat povești care merită spuse la lumina focului: se anunță un Halloween destul de bântuit…