Copilăria este ca zăpada, se topeşte, dar lasă urme și magie… în aceste direcții s-au îndreptat gândurile mele, ascultând povestirile relatate de domnul profesor de istorie, Diță Nicolae, într-un interviu plin de bucurie și beteală.

BHM: La ce vă gândiţi prima oară când auziţi cuvântul „Crăciun” ?

ND: Mă gândesc la armonie, la oameni dragi, la cadouri, la bucuria de a primi și de a oferi și la o empatie unică. Pe scurt, mă gândesc la spiritul şi la vibraţia pe care ţi-o oferă acest cuvânt.

BHM: Ce făceaţi în săptămâna Crăciunului în copilărie şi în adolescenţă ?

ND: Îmi aduc aminte de cele mai trăsnite lucruri, dar cred că și cele mai frumoase. Copilăria mea a fost magică, idilică, am resimţit-o departe de tumultul vremurilor noastre. Mă preocupa  pregătirea instrumentelor pentru colindat. Apoi, venea ziua în care mergeam la colindat. Ne trezeam foarte de dimineaţă, ca să mergem într-un capăt al localităţii şi acolo începea colindul. De  multe ori, prindeam un ger de crăpau pietrele, însă, pentru noi, era magic.

BHM: Aveţi un colind preferat?

ND: În fiecare dintre ele am găsit un mesaj de suflet. Mă gândesc la „Deschide Uşa, Creştine” unde mesajul este mai mult decât evident, „O, Brad Frumos!” care iarăşi sună vibrant pentru sufletul meu, „Seară de Crăciun”, care îmi dă un sentiment frumos şi, mărturisesc, că acele colinde ale lui Ṣtefan Hruşcă mă fac cel mai mult să simt spiritul Crăciunului. Aş putea spune că ascult și colinde din repertoriul internaţional care sunt foarte faine.

BHM: Ce faceţi acum, anul acesta, în timpul Crăciunului?

ND:  Contextul pandemic ne-a schimbat un pic. Mai avem puţin până la Crăciun şi parcă nu este atât de încărcat emoţional, cum simţeam până acum. Dincolo de distanţarea fizică, trebuie să rămânem buni, să dăruim. Particip la multe întâlniri în mediul online şi o fac încă din primivără. Iată, omul găseşte mereu o soluţie să se adapteze, pentru că are puterea de a face tot ceea ce îi stă în putinţă, ca să depăşească această situaţie grea.

BHM: Care este cea mai frumoasă amintire de Crăciun?

ND: Cea mai frumoasă amintire rămâne momentul în care colindam, pentru că era o adevărată competiţie între noi să vedem cine aduna cel mai mult, iar când primeam, totul era preţuit. Este cea mai frumoasă amintire, însoţită de masa de Crăciun, când, fie desfăceam câte un cadou, fie ne lăudam cu ce am primit.

BHM: Cum simţiţi spiritul Crăciunului acum, în comparaţie cu cel din Copilărie? Ce s-a schimbat?

ND: Spiritul Crăciunului a rămas ca un reper în mintea mea pentru că vreau să cred că am rămas veşnic copil. Aş pleca şi anul acesta să colind şi cred că bucuria ar fi maximă pentru mine. Atât încântarea de a merge să colind, cât și cea de a primi colindători este la fel de mare.

BHM: Care este mâncarea festivă preferată?

ND: Sunt un gurmand și, mărturisesc că sunt atras de tot ce înseamnă preparate culinare specifice Crăciunului: şunculiţa, toba, cârnaţii, apoi delicioasele sarmale, pe care le ador, şi aş zice că și salata de boeuf este pentru mine preferată şi răciturile.

BHM: Când şi cum împodobeaţi bradul în trecut?

ND: De cele mai multe ori îl ornam singur pentru că, având două surori mai mari, ele erau plecate la liceu și se întorceau cu o zi sau două înainte de Crăciun, pentru că vacanţa nu era atât de lungă înainte. Mă trezeam că vreau să împodobesc bradul mai devreme şi îi luam pe ai mei pe nepregătite. Dacă nu reuşea tata să-mi aducă un molid, aveam o soluţie de rezervă, un brad artificial pe care mi-l adusese mătuşă mea. Aveam o instalaţie cu steluţe și în fiecare an o reparam, eram maestru la capitolul acesta. După ce mă ocupam de partea tehnică a bradului, puneam bomboanele fondante, poleite în diferite culori.

BHM: Care este cel mai frumos cadou pe care l-aţi primit?

ND: Toate cadourile erau frumoase, în felul lor şi am reuşit să extrag, de atunci, un mesaj: cadoul nu este frumos prin valoarea lui materială, ci prin gestul pe care îl faci. Într-o zi, a sosit sora mea cea mare, în seara de Ajun şi a scos o pungă mare cu dulciuri, iar pentru mine, a fost un sentiment fantastic că a zis „Uite, ţi-am adus aici, pentru tine”. Pe la vreo cinci ani, naşul meu mi-a oferit, în preajma Crăciunului, un acordeon. Era un obiect fantastic, dar neavând o deprindere de a cânta, acel cadou a rămas un obiect fără încărcătură puternică.

BHM: Credeaţi în Moş Crăciun? Aţi încercat să-l vedeţi?

ND: Am crezut până la zece ani, când un prieten mi-a zis ceva de genul: „Ei bine, bine, tu rămâi singurul care nu îţi cunoşti vecinii şi rudele”. Astfel, la un moment al întâlnirii mele cu Moş Crăciun, am realizat că avea ticul verbal al unui vecin şi atunci am început să conştientizez că Moşul nu e Moş. De atunci, am păstrat imaginea în suflet pentru că, de fapt, este vorba despre o persoană care aduce bucurie.

BHM: Ce lucru v-a plăcut cel mai mult la această sărbătoare, care a rămas constant de-a lungul timpului ?

ND: Spiritul Crăciunului. Niciodată, niciunde, nu am văzut un spirit mai încărcat şi mai frumos decât acesta. Eu sper să rămână la fel, indiferent de condiţii, căci prin el ne întoarcem, practic, la virtuţile de bază ale umanităţii. De multe ori uităm de noi, de cei din jurul nostru şi ne aducem aminte doar de sărbători. Atunci dăruim în exces și suntem mai buni, deşi spiritul ar trebui să rămână cât mai mult prezent în viaţa noastră.