Cine este „Bendeac”? Pentru a cunoaște mai bine personajul Mihai Bendeac voi începe cu o mică întâmplare personală.
Nu de mult timp a ajuns la urechile mele un incident, dramatic spus incident, petrecut în timpul unei excursii la teatru cu o clasa a XI-a. Piesa care se juca în seara respectivă ilustra un joc de-a șoarecele și pisica dintre doi aparent străini, de fapt, îndrăgostiți. Acțiunea piesei atinge punctul culminant în care cei doi „străini” își acceptă soarta și decid, într-un final, să-și exteriorizeze dragostea, moment în care, o domnișoară din rândul poziționat anterior sursei mele începe să bată nebunește din palme, în timp ce evacuează din propriul gâtlej un răcnet, ceva a bucurie pare-se. Sursa mea, indignată fiind de reacția nu tocmai firească a colegei sale, găsește acest tip de manifestații un mod grotesc de exprimare, mai ales într-o instituție culturală. Eu, la rândul meu, susțineam indignată ideea sursei, care se întâmplă să-mi fie o persoană dragă, ajungând să spun chiar ,,Ia uite, domne’, ce oameni!”
Am rămas cu acest gust amar pâna deunăzi, când, din întâmplare, am dat peste un podcast în care personajul principal este chiar Mihai Bendeac. Aici actorul afirmă că un incident de acest tip este firesc pentru o persoană care nu a mai luat contact cu lumea teatrului si cu dogmele sale, dar atenție! nu este ceva rău! Un astfel de moment de bucurie puerilă a unui public dintr-un oraș care nu dispunea de un teatru, darămite de actori sau reprezentații săptămânale măcar l-a făcut pe actor să-și aducă aminte de reacția oamenilor în momentul lansării primului film românesc, „Războiul de Independență”. Bucuria aceasta puerilă a dat naştere, la rândul ei, la o bucurie trăită de această dată de actori. Nu contează cum alege fiecare ins să se exteriorizeze, faptul că este în sală și a fost prins de firul operei, de povestea personajului de pe scenă, asta este ceea ce conteză!
Deci să ne întoarcem de unde am plecat: Cine este Mihai Bendeac? Păi, din punctul meu de vedere, Mihai Bendeac este un ghid în lumea unei alte perspective, un amator al senzațiilor inedite, un visător, un vizionar, sau cum îl descriu alții, un dement. De ce spun dement? Păi trebuie să ai un curaj nebun, ori doar să fii nebun să pui în scris povestea primului tău contact sexual sau să-i atribui unui capitol denumiri ca: „micropens”, „acnee juvenilă” sau „te-a prins mă-ta?”. Totuși, cartea ,,Jurnalul unui Burlac. Conversații cu Mama” nu merită doar citită și apoi uitată prin vreun raft prăfuit, este o carte care merită toată atenția pe care i-o puteți oferi. De ce? Păi, pe lăngă momentele în care vă veți întreba de ce citiți așa ceva (glumesc), veți avea parte nu de povești din viața unei persoane mondene, cum cei mai reticenți, la auzul numelui Bendeac, vă așteptați, ci de poveștile unui om care, în această carte, este în mare parte un oarecare. Cea mai frumoasă parte și cea pentru care nu poți lăsa cartea din mână decât după eventuala finalizare a unui capitol, este conversația cu mama. Stimabila doamnă Emilia Bendeac împartășește, alături de fiul său, impresii și amintiri din viața sa atât personală, cât și de familie. Singurul lucru, oarecum negativ, de care l-aș putea acuza pe maestru este acela că, din dorința de a avea o un public ţinţă cât mai variat, nu s-a oprit mai mult asupra momentelor de dezbatere interioară, de exprimare a propriei opinii asupra vieții. Cu toate acestea, putem regăsi printre paginile cărții câteva fragmente născătoare de revelații, care, până la o eventuală următoare operă, ne vor satisface setea de subiecte tabu și de întrebări controversate.
Contrar dorinței autorului, îmi permit să recomand această carte și tinerilor ce nu au împlinit încă vârsta de 18 ani. Mie personal, această carte mi-a oferit cumva o perspectivă, m-a ajutat să dezvolt o comoditate față de acel eu de care eram nesigură. Prin dezvotarea unor subiecte „interzise”, autobiografia lui Mihai Bendeac ne învață următorul lucru: momente de ezitare, de rușine sau de neștiință vor exista mereu, contează doar cum și cel mai important dacă reușim să le depășim.
Cum simțul etic mă obligă să mă opresc aici și să nu vă dezvălui parcursul poveștii, mi-a mai rămas doar să vă încurajez să citiți „Jurnalul unui Burlac. Conversații cu Mama” și să savurați pasajele ce pun în lumină subiectele tabu și întrebările controversate.