Un pas înapoi în lumea lui e ca un moment de respiro într-o bibliotecă veche, plină de cărți noi.
Cine este cu adevărat pictorul Salvador Dalí?
Sunt fiul care a transformat din aur mărul pe care părinții săi, André Breton și Pablo Picasso, i-l așezaseră pe rând, pe creștet. Pe creștetul fragil și mult adorat al lui Salvador Dalí! Cred că sunt salvatorul artei moderne, singurul capabil să sublimeze, să integreze, să raționalizeze în chip imperial și în deplină frumusețe toate experiențele revoluționare ale timpurilor moderne.
Ne puteți spune câteva cuvinte despre munca dumneavoastră?
Cred că, pentru orice pământean, cea mai suavă formă de libertate e aceea de a trăi fără a fi nevoit să muncească. Îmi amintesc că, într-o zi, din zori și până-n noapte, am desenat șase chipuri de îngeri, matematici, explozivi, de o frumusețe atât de mare încât, la urmă, eram extenuat, absolut stors. Dar adevărul este că mă simt consumat în chipul cel mai delicios de dorința de a face lucrurile cele mai frumoase și nemaipomenite. Această divină insatisfacție e semn că în străfundul sufletului meu se întâmplă ceva. Ceva ce-mi aduce mari satisfacții.
Aveți si alte pasiuni, în afara picturii și a desenului?
Sunt câțiva ani de când mă gândesc să fac un film în mod integral, sută la sută hiperdalinian. Dacă va fi să fac filmul, vreau să fiu sigur că, de la un capăt la altul, va fi un șir de minunății, altfel nici nu merită să te deranjezi ca să vezi un spectacol. Dar pentru ca un film să pară senzațional în ochii spectatorilor, ei trebuie făcuți să creadă cu adevărat în minunile ce li se arată. Filmul meu va povesti istoria adevărată a unei femei paranoice, îndrăgostită de o roabă. Din acest motiv se va numi „Roaba de carne”.
Ce faceți dimineața, imediat cum vă treziți?
Cât timp îmi iau micul dejun, privesc soarele urcând pe cer. De când mă știu, am obiceiul să privesc ziarele de-a-ndoaselea. În loc să citesc știrile, eu le privesc și le văd. Realizez, în fiecare dimineață, că sunt cel dintâi spaniol care atinge soarele, deoarece locul unde locuiesc acum este, geografic vorbind, punctul cel mai oriental al Spaniei.
Există un motiv anume pentru care nu aveți copii?
Copiii nu m-au interesat niciodată în mod special. Dar ce mă interesează și mai puțin sunt tablourile făcute de copii. Pe de-o parte copilul-pictor știe că ceea ce face nu e bine făcut, și, pe de alta, copilul-critic care știe că el știe că tabloul e rău pictat nu are altă ieșire decât să spună că tabloul e foarte bun.
Aveți sau ați avut anumite dorințe, de-a lungul timpului?
La închisoare, înțelepciunea m-a îndemnat să vreau două lucruri:
1. Să-mi fac închisoarea cât mai repede cu putință. Şi am făcut-o.
2.Să devin, pe cât posibil, nițeluș multimilionar. Am făcut-o și pe-asta.
Ce vă place sa pictați cel mai mult?
Nimic nu mă stimulează mai mult decât ideea de „înger”. Doresc enorm să pictez cerul, să pătrund bolțile celeste. Îmi închipui că protonii și neutronii sunt „elemente angelice”, întrucât, în trupurile celeste se mai află încă resturi ale substanței divine și așa se face că unele făpturi îmi apar „atât de asemănătoare îngerilor”. Când eram foarte tânăr, am pictat un tablou cu îngeri…
Puteți sfătui cititorii care vor să facă un pas în lumea artei?
Dacă refuzați să studiați anatomia, arta desenului și a perspectivei, estetica, matematica și știința culorii, dați-mi voie să vă spun că e mai degrabă vorba de lene decât de geniu.