Ce e dragostea? Ce e acela un suflet pereche? Cum definești un termen care are altă semnificaţie pentru fiecare suflet care a trăit, trăiește și va trăi, lăsat la îndemâna oamenilor, să-l modeleze, să-l deseneze și să se joace cu el până îl vor înțelege. Dar vom înțelege vreodată ce este un suflet pereche ? O teorie spune că în spațiul astral te-ai fi atașat foarte tare de un alt suflet, dar neavând un corp fizic, uman, nu puteai să-l atingi, să-l iei în brațe sau să-i vorbești. Așa că amândoi ați fost de acord să uitați tot ceea ce ați trăit vreodată în alte dimensiuni și să fiți trimiși pe pământ, în speranța că vă veți regăsi. Probabil asta e teoria visătorilor, sună atât de frumos! Dar eu cred că ţine mai mult de persoana potrivită, întâlnită la momentul potrivit.

Și totuși, ce garanție îți oferă asta când poate noi suntem mici flori de liliac pe care le culeg oamenii cerului și ajungem în prezent. Sau cine spune că universul nu e decât un glob cât o coajă de portocală sau cine nu-mi da voie să-l desprind de pe axă, să-l bag în buzunar și să mi-l cos pe frunte ca semn că nu sunt învinsă de întrebarea care mă macină, ci eu am învins. Ce este iubirea? Poate că privim iubirea în fiecare zi. Îndrăgostiții de la gurile de metrou care se ţin de mâna, copiii care ies de la şcoală și aleargă atât de fericiți către părinţii lor, oamenii care ascultă muzică, bătând ritmul din picioare, sau persoanele care zâmbesc pe stradă în timp ce merg, ori oamenii care într-o zi aglomerată, în care toată lumea a fost captivată de orașul ce și-a dezvoltat propria personalitate sau prea grăbiți în a prinde nimicurile vieții, au prins o stea căzătoare. Probabil că ei sunt iubiți de univers sau de persoanele care fac parte din el.

Și asta mă duce cu gândul la sufletele mele pereche și încep să mă gândesc oare ele ce fac acum, exact în momentul ăsta? Fiind mii de suflete pe kilometru pătrat, mi-e greu să le localizez, dar sunt singură că ne vom sincroniza și întâlni. Și vom ajunge iar împreună. Le-am cunoscut oare deja? De câte ori am trecut unul pe lângă altul? Cu cât zahăr vă beţi cafeaua, care sunt filmele voastre preferate, ce muzică ascultaţi, cu cine vorbiți când nu vă simțit bine, care e ultima carte pe care ați citit o și ce impresie ați avut despre ea ? Spălați o cană de ceai imediat ce ați folosit-o ? Ori care e teoria voastră despre univers și tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru? Care e ultima dată când ați râs până când v-a durut burta? Ce gândiți în momentul ăsta? Te gândești la posibilitatea ca mâine să ieșim pe aceeaşi uşă și asta să fie întâlnirea noastră? Ori poate că mai avem ani întregi până când ne vom întâlni și dedica complet unul celuilalt.

Și atunci vom fi capabili să spuneam ce e aia dragostea pentru că noi o vom fi găsit, dar nu neapărat într-un sens romantic. Așa că sper să mi găsesc sufletele pereche, iar noi, fiind simpli oameni, vom dezvolta diferit fiecare relaţie platonică pe care o avem și câteva vor înclina spre romantic.

Deci, ne e destinat să iubim pe cineva anume? Sau lucruri mai mici decât ne putem imagina ne ghidează spre unde ne vom îndrepta mai departe? Ceea ce e cert este că noi, oamenii avem mult prea multă iubire de oferit pentru o singură persoană pe care să o considerăm „sufletul nostru pereche”, așa că în răsuflarea anilor pe care îi am aici, sper să găsesc mai multe suflete care să completeze spațiile care îmi lipsesc mie și ușor ușor să ajungem un puzzle emoțional. Mă voi gândi acum la toate formele şi gesturile în care vine iubirea și voi lăsa viaţa să-și urmeze cursul imprevizibil. Întrebarea pe care mi-o voi pune după ce i-am întâlnit va fi cum de am hoinărit atât prin lume, în căutarea lor.

Aşa că o să stau acum, cu o cană de ceai în mâna pe balcon și o pătură care o să-mi ţină de cald seara, o să mă uit la lună și o să mă gândesc așa: „Oare o persoană, care o să-mi fie alinare și iubire pe parcursul acestor ani, a privit luna, întrebându-se unde sunt?”.