Acest articol este dedicat în special elevilor de clasa a VIII-a care mai au puțin și ajung și ei aici.

   Cât am fost în a VIII-a, până în iunie când urmau să vină acele „temute” zile de examen, toți vorbeau de el. Până la urmă stresul trecuse, notele au fost acordate și elevii repartizați. Toate bune și frumoase, acum grijile și întrebările trebuiau să dispară, corect? Ei bine nu a fost chiar așa, pentru că încă nu știam la ce să ne așteptăm. Cum vor fi elevii mai mari? Dar clasa? Vor fi profesori la fel de îngăduitori ca în şcoala generală? Cum voi putea să-mi intru iar în ritm, dacă anul ăsta m-am concentrat numai pe română și mate? O să fie viața ca în filme și seriale?

   Ei bine, acum putem aborda toate aceste „probleme”:

  1. Elevii mai mari și colegii din același an

  Nu  trebuie să fiți speriați de cei mai mari, au fost și ei în același loc și sunt deschiși la întrebări. Unul dintre lucrurile bune e că în vară se organizează „Întâlnirile bobocilor” și acolo puteți vorbi cu ei și să vă faceți prieteni de pe la toate profilurile, poate chiar aveți norocul de a nimeri în aceeași clasă cu persoanele cunoscute.

  1. Profesorii

  Profesorii vă vor lua ușor în primul semestru, până vă acomodați și până vedeți cum stau lucrurile, dar trebuie și voi să începeți să învățați. După cum e de așteptat, odată ce creșteți așteptările și pretențiile vor fi mai ridicate. Nu-ți fie frică să ridici mâna! E bine să te faci remarcat de la început.

  1. Prima zi

  Deși totul va părea derutant în prima zi, două lucruri ar fi bine să le rețineți: drumul spre clasă și drumul spre toaletă. Dacă nu aveți norocul să vă întâlniți cu un coleg de clasă a doua zi, atunci vă veți fi dorit cu siguranță să fi fost atenți la traseu mai înainte.

  1. Prima excursie

  Fie că vi se pare sau nu, prima excursie e destul de importantă. Cele mai multe prietenii se leagă în ea, așa că faceți cumva și încercați să luați parte la ea.

  1. Activitățile extrașcolare

  Activitățile extrașcolare sunt mai numeroase ca cele din generală. Participați la concursuri, mergeți la audiție pentru trupa de teatru ori cea de dans, dați probă pentru echipele sportive sau înscrieți-vă la revista liceului. Există o mulțime de lucruri pe care le puteți face în timpul liber, iar acestea sunt câteva moduri plăcute prin care să cunoașteți oameni noi.

  1. Dramele

  Nu în cele din urmă,  avem și o asemănare cu serialele: „Dramele de liceu”. Aici nu pot spune prea multe, având în vedere că fiecare ia ce decizii dorește în privința asta, dar „sfatul medicului” e să le evitați. Timpul e prea scurt pentru a purta ranchiună cuiva sau pentru a vă certa cu altcineva. Cât despre problemele cu băieții/ fetele nu mai e cazul să zic nimic, toți știm că sunt nelipsite.

   Sper că v-am fost de ajutor, dar până să ne vedem în toamnă, Colegiul Național „Matei Basarab” vă urează: BAFTĂ LA EXAMENE!

About The Author

mm
Fost Coordonator Redactori

Membru din Septembrie 2018

Related Posts