Iris este din Târgu-Mureș și actualmente studiază la facultatea de calculatoare și tehnologia informației în cadrul Universității Tehnice din Cluj. Am avut plăcerea de a-i lua interviu, de a intra puțin în lumea ei și sper ca răspunsurile ei să îi ajute  pe cei mai nehotărâți sau care vor să afle mai multe despre această facultate.

1.      Ce te-a făcut să alegi această facultate?

„În liceu, am fost la profilul matematică-informatică, intensiv informatică. Încă din clasele V-VIII știam că îmi place matematica și că am o gândire mai exactă, așa că am decis să urmez acest profil. Acolo, mi-am dat seama că informatica ar fi ceea ce vreau să fac pe viitor, așa că am știut că voiam la info, dar a durat să-mi dau seama unde.”

2.      Cum ai decis să părăsești orașul natal? Ți-a fost greu să o faci?

„Inițial, am aplicat în Anglia la facultăți. Am fost acceptată la Mancester și UCL. Totuși, m-am gândit că aș fi mai fericită în țară, aproape de casă, aproape de prietenii mei, pentru că mi-ar fi fost greu. Așa am hotărât să mă duc la Cluj și cumva, ca să echilibrez situația, urmez un profil de engleză și nu regret decizia luată.”

3.      Care este procedura de admitere la această facultate?

„În cazul meu, a fost mai special pentru că s-a scos examenul de admitere. Examenul constă în niște grile, nu mai știu exact câte întrebări, în jur de 30, în trei ore. Eu cu foștii mei colegi ne-am pregătit, am fost la consultații la Cluj, întrucât universitatea oferea consultații pentru elevii de clasa a XII-a. În contextul pandemiei însă s-a scos examenul și am intrat pe baza mediei de la BAC.”

4.      Cum vezi facultatea în contextul pandemiei, făcând probabil multe ore online?

„În situația mea, studiind informatică, multe materii depind de folosirea calculatorului. Avem multe aplicații cu care lucrăm și bănuiesc că orele s-ar fi desfășurat tot așa și în mod normal. Numai că nu e deloc același lucru cu mersul fizic la facultate. La cursurile lungi, îți pierzi atenția după ceva timp, pentru că e una să urmărești calculatorul și alta să vezi profesorul vorbind în fața ta. Elevii și studenții își pierd foarte ușor atenția.”

5.      Cât timp dedici studiului?

„Cu siguranță acum mai mult decât în primul semestru, când treceau săptămâni în care nu prea mă uităm peste cursuri și în sesiune mi-a fost cam greu să iau materiile de la început. Acum încerc cam de două ori pe zi să mă uit peste ce se face, ca să îmi fie mai ușor în sesiune.”

6.      Facultatea îți permite să desfăşori anumite activități preferate/ hobby-uri?

„Da, am și timp pentru mine. Am un program destul de OK.

7.      Erai hotărâtă cu privire la facultate în liceu?

„Da, știam că vreau să merg pe info.”

8.      Ce sfaturi ai pentru elevii care se apropie de BAC și nu știu încă ce drum să urmeze?

„Dacă ei chiar nu au absolut nicio idee, eu le sugerez să își aleagă totuși ceva. Să se documenteze pentru că există facultăți care îmbină diferite domenii. Nu le recomand să își ia un an liber, ci să încerce ceva.”

9.      Ce oportunități de carieră oferă facultatea aleasă de ține și care este cea care te interesează?

„Eu la facultate învăț atât partea de software, cât și partea de hardware, așa că aș putea fi și programator și inginer. Eu îmi doresc să fiu programator.”