Ah, Crăciunul! Cea mai frumoasă perioadă a anului care se apropie tot mai repede. Cu toții așteptăm cu nerăbdare să împodobim bradul, să decorăm casa, să facem poze cu luminițele pe care le punem ...
Imediat după spectacolul din mai, organizat de colegii mei mateiști, pe care am avut onoarea să-l prezint alături de James Radu, acum proaspăt absolvent de Matei Basarab (mulțumesc șefu’ James pentru aceas...
Anul acesta, am decis să lăsăm deoparte filmele horror inspirate din realitate și să intrăm în atmosfera Halloween-ului, bazându-ne pe evenimente cât se poate de reale. Așadar, ca niște vânători adevărați d...
Când ai nevoie să ajungi dintr-o parte în alta a orașului și nu ai bani de Taxi/Uber, recurgi la mijloacele de transport în comun. Uneori, această metodă reprezintă un mare risc, în sensul în care ...
Dă play melodiei „Ani de liceu”, în timp ce citești următoarele rânduri și, dacă te simți nostalgic odată cu venirea verii, ai și de ce, a fost un an plin, din care am plecat cu multe amintiri în b...
Ca în fiecare an școlar, echipele reprezentative s-au aliniat și în acest an la startul competițiilor sportive din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, sub coordonarea profesorilor de ed...
Data de 12 aprilie 2019 a fost marcată în calendare de către elevii CNMB, ca ziua decisivă în care s-a dat lupta epică dintre trupa veche si trupa nouă de teatru a liceului nostru. Un eveniment uni...
Dacă ești elev în Basarab sau poate ai frați, surori sau prieteni în acest liceu, cu siguranță ai auzit de doamna Lazariuc, profesoară de limba și literatura română. Dacă este prima dată când auzi ...
Kiss Fm a început un proiect foarte interesant cu și despre adolescenți. Aceștia tocmai au lansat pe data de 20 martie aplicația unde se poate asculta AshaRadio. Această platformă a prins contur încă de ...
După cum majoritatea știm, liceul nostru are foarte multe activități extrașcolare pe care le promovează în general vinerea, o oră, cea de la 12:30 la 13:30, pentru a te implica în cât mai multe pro...