Prima impresie contează. Un aspect îngrijit și o ținută impecabilă vor asigura o primă impresie bună. De aceea este important să ne interesăm de moduri în care putem transforma o ținută banală într-o adevărată plăcere estetică. Principalul scop este să arate „scump”, însă fără efort prea mult și fără prea mulți bani aruncați în neștiință. Există mai mulți factori care influențează aspectul calitativ (scump) al ținutei.
Materialele
Deși materialele naturale sunt mai costitoare, calitatea lor nu dezamăgește. Printre materialele naturale se numără: cașmirul, mătasea, bumbacul, pielea, lâna, linen-ul etc. Aceste materiale sunt rezistente în timp şi ajută la un aspect mai preţios. Există și câteva materiale sintetice care sunt la un preț mai redus și care păstrează mult doritul aspect calitativ al ținutei. Printre ele se numară: vâscoza și elastanul. De evitat sunt materialele care arată rigid.
Culorile
Paleta cromatică este un factor important când vine vorba de estetica unei ținute. Dacă scopul este obținerea unei ținute care să arate mai „scump”, sunt recomandate culori neutre și pasteluri, uşor de potrivit și care nu obosesc ochiul. Dintre acestea fac parte: negru, alb, bej, khaki, maro, gri, taupe, roz deschis etc. Excepția este reprezentată de culoarea roșu. Această culoare aduce o notă de eleganţă și un aer mai încrezător ținutei, daca este stilizată corespunzător.
Măsurile și aspectul
Extrem de important este și modul în care o piesă vestimentară se aşază pe corpul persoanei. Este recomandat să evităm hainele prea strâmte sau prea largi. Nu vă întristați dacă perechea de blugi pe care o doreați se găsește doar în mărimi mari, croitorul vă stă la dispozitie. Asigură-te că mereu hainele sunt curate, fară defecte și călcate. Acesta este un aspect de bun-simț.
Orientându-te după aceste mici sfaturi îți poți îmbunătăți ținutele zilnice și sigur vei face numeroase impresii plăcute.